miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTȘoferi de ambulanțe învățați să conducă preventiv

Șoferi de ambulanțe învățați să conducă preventiv

Cei ce conduc mașini speciale, printre care și șoferii de ambulanțe, maşini de pompieri sau poliţie, vor fi nevoiți să participe la cursuri ce-i vor ajuta să prevină accidentele rutiere. Măsura apare în Propunerea legislativă privind completarea Ordonanței de Urgență nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, document ce a fost adoptat tacit de Senat și care mai are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptare la deputați și de publicarea în Monitorul Oficial.

Propunerea legislativă va impune, dacă va parcurge întreg traseul legislativ și măsurile conținute vor ajunge să se aplice, o obligație suplimentară pentru șoferii mașinilor speciale. Astfel, șoferii mașinilor ce sunt dotate cu girofaruri vor trebui să participe obligatoriu la cursuri de conducere defensivă. În cadrul acestor cursuri, șoferii vor beneficia de pregătire specială pentru prevenirea accidentelor rutiere.

După cum stabilește Codul Rutier, mașinile speciale sunt cele dotate cu girofaruri, indiferent de culoarea lor. Mai exact, mașini de poliție, de pompieri, jandarmerie, ambulanță, armată sau mașini folosite la transportul anumitor mărfuri sau substanțe periculoase, la repararea drumurilor, la deszăpezire sau la transporturile agabaritice.

Pe de altă parte, proiectul conține, pe lângă obligația amintită mai sus și care-i vizează exclusiv pe șoferii mașinilor speciale, și măsuri menite să încurajeze participarea șoferilor la cursuri de conducere defensivă, ce pot contribui la reducerea numărului de accidente rutiere.

Concret, după cum prevede documentul, atât persoanele fizice cât și firmele care plătesc salariaților cursuri de conducere defensivă vor putea deduce cheltuielile cu acestea din impozitul pe venit ori pe profit.

Prin măsurile conținute de propunere se dorește conformarea cu obiectivele Programului Uniunii Europene pentru Siguranță Rutieră 2011-2020, unul dintre acestea fiind reducerea cu 50% a numărului de decese rezultate din accidente rutiere, în condițiile în care siguranța rutieră reprezintă unul dintre principalii factori ce influențează calitatea vieții cetățenilor.

Din păcate, ambulanţele sunt tot mai des implicate în accidente rutiere grave în judeţul Botoşani. În luna ianuarie 2018 o femeie de 72 de ani din Săveni a fost izbită în plin de o autosanitară în misiune. Femeia a murit după câteva zeci de minute la spital. Un alt accident a fost la începutul lunii august a anului trecut, atunci când o autospecială de prim-ajutor de la SMURD, care transporta un pacient către Urgenţe, a fost izbită, pe Bulevardul Mihai Eminescu, la intersecţia cu strada Sucevei, de o maşină al cărei şofer nu i-a acordat prioritate, deşi avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de deputați, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
9.4 °
93 %
1.3kmh
100 %
mar
11 °
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...