Marți, 11 februarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au efectuat cercetări față de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Dorohoi, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, respectiv înșelăciune.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe Sebastian Ovidiu Golinschi că, la 27 iulie 2018, în jurul orei 19.45, în timp ce se afla pe strada Calea Borșului din Oradea (judeţul Bihor), în parcarea unui magazin, într-un autoturism, în urma unei înțelegeri prealabile cu un bărbat de 27 de ani, din localitatea bihoreană Sântion, care intenționa să cumpere de la acesta 40 de telefoane mobile de ultimă generație, după ce ar fi primit de la bihorean suma negociată, respectiv 97.800 de lei, l-ar fi agresat fizic și i-ar fi solicitat să coboare din autoturism.
La scurt timp după ce a coborât din autoturismul în care se afla dohoianul victima a verificat conținutul cutiilor, constatând că în acestea se aflau diverse baterii de telefoane mobile folosite, telefoane mobile vechi și alte accesorii. În urma extinderii cercetărilor și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea l-au reținut pe dorohoianul de 29 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Miercuri, 12 februarie a.c., Sebastian Ovidiu Golinschi a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și înșelăciune.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a ceui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat. Până la pronunţarea unei sentinţe definitive, dorohoianul va beneficia de prezumţia de nevinovăţie.
Tânărul nu ajunge pentru prima dată în spatele gratiilor. El a mai fost închis până acum de mai multe ori, pentru tot felul de fapte penale, inclusiv pentru infracţiuni informatice, unele isprăvi fiind comise pe teritoriul altor state.