spot_img
marți, noiembrie 26, 2024
HomeLocal BTCătălin Flutur - Sistemul termic botoşănean, invidiat de toţi primarii de mari...

Cătălin Flutur – Sistemul termic botoşănean, invidiat de toţi primarii de mari municipii din ţară

Aflat la Bucureşti, la Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), primarul Cătălin Flutur a avut prilejul de a discuta cu primarii din ţară pe tema sistemului centralizat de termoficare, prin prisma crizei din sistemul de încălzire din capitala ţării. Astfel, sistemul de termoficare botoşănean poate fi dat ca exemplu la nivel naţional. „Sunt cu atât mai bucuros că, la noi acasă, la Botoșani, am avut viziunea de a rezolva temeinic domeniul atât de sensibil al termoficării, astfel încât, de ani buni de zile, sistemul nostru este unul dintre cele mai moderne din România, furnizându-le botoșănenilor apă caldă și căldură fără sincope, la parametri calitativi excelenți. Nu este deloc puțin lucru și e reconfortant să știi că trăiești într-un oraş, Botoşani, în care probleme precum cele care apar chiar în capitala României, într-o iarnă de altfel ușoară, nu vor exista încă zeci de ani de acum înainte”, a scris primarul pe facebook.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Edilul a apreciat că Bucureştiul se confruntă „cu o situație cumplită, dramatică”, reţeaua de termoficare având „țevi ciuruite, care pur și simplu nu mai pot transporta agentul termic către populația Capitalei, cu pierderi uriașe în sistem, cu datorii publice de zeci și zeci de milioane care se acumulează în cascadă, într-un cuvânt, criza profundă a unui sistem lăsat în paragină timp de trei decenii”.

Primarii prezenţi la Comitetul Director al AMR au discutat despre prioritățile de dezvoltare în perspectiva exercițiului financiar european 2021 – 2027.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.7 ° C
-1.2 °
-2.8 °
93 %
2.3kmh
3 %
mar
4 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
6 °
sâm
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Le mai curăță odată, că de alegeri nu s-a văzut deloc bine și uite ce a ieșit.

EDITORIAL

După cum era și normal, materialele de presă scrise de colegii mei despre activitatea parlamentarilor botoșăneni au stârnit un interes uriaș. Am primit neobișnuit...

EPIGRAMA ZILEI

Despre siguranță latră Uitând de niște indicii : Oastea-i lăsată la vatră, Vatra la ... servicii! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

FC Botoșani ratează o șansă uriașă de a urca în clasament

FC Botoșani a ratat o șansă uriașă de a urca în clasamentul SuperLigii. „Roș-alb-albaștrii” nu au profitat de eșecurile pe care UTA și Unirea Slobozia...

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

FC Botoșani ratează o șansă uriașă de a urca în clasament

FC Botoșani a ratat o șansă uriașă de a urca în clasamentul SuperLigii. „Roș-alb-albaștrii” nu au profitat de eșecurile pe care UTA și Unirea Slobozia...

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

FC Botoșani ratează o șansă uriașă de a urca în clasament

FC Botoșani a ratat o șansă uriașă de a urca în clasamentul SuperLigii. „Roș-alb-albaștrii” nu au profitat de eșecurile pe care UTA și Unirea Slobozia...

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...