spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTZeci de botoșăneni înrolați ca voluntari la ISU

Zeci de botoșăneni înrolați ca voluntari la ISU

Alți 47 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, în cadrul proiectului naţional „Salvator din pasiune”. Aceștia se alătură celor 96 de voluntari care participă deja la acțiunile de intervenție, împreună cu pompierii botoșăneni. Astfel, în perioada 08 – 16 februarie a.c., la sediul ISU Botoşani se desfăşoară cursul introductiv privind structura, misiunile şi atribuţiile salvatorilor. „Ulterior, în perioada 22 februarie – 01 martie, voluntarii vor parcurge noţiunile de prim ajutor de bază susţinute de către formatorii din cadrul inspectoratului în aşa fel încât, la finalul cursurilor să fie în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat pentru a fi angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoșani.

Cu vârste cuprinse între 16 şi 54 de ani, voluntarii botoşăneni provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, studenţi, contabili, ingineri, instructori sportivi, manageri, etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii şi intervenţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă. „Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concertat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor”, spune colonelul Cristian Mihail Amarandei, șeful ISU Botoșani.

Derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu luna mai a anului 2016, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...