spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTCupa Prieteniei pentru copiii din sistemul de protecție (foto)

Cupa Prieteniei pentru copiii din sistemul de protecție (foto)

Fotbalul este cel mai iubit sport, iar acest lucru l-au demonstrat copiii din sistemul de protecţie din judeţ. Vineri, în Sala Polivalentă din Dorohoi, zeci de copii și tineri din unitățile rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani – Complexului de apartament „Casa Mea” Dorohoi, Complexului de apartament „Amicii” Dorohoi, Centrului de plasament „Sfântul Nicolae” Trușești, Centrului de plasament „Dumbrava Minunată” Pomârla și Complexului de apartament „Cireșarii” Botoșani – și copii din cadrul Fundației „Hand of Help” Botoșani, antrenați în spiritul fairplay-ului și al prieteniei, s-au întâlnit în cadrul celei de a V-a ediției „Cupa Prieteniei”.

La eveniment au fost oficiali ai județului, prefectul Alexandru Colbu, fost director adjunct la Protecția Copilului, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, conducerea DGASPC, instructorii de educație și specialiști ai instituției.

„Prima ediție a «Cupei Prieteniei» a debutat în 2015 și a reprezentat o șansă pentru copiii și tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-20 ani de a se face remarcați, de a-și face noi prieteni și de a dezvolta abilități sociale. Scopul acestei competiţii nu este acela de a încorona campioni sau stabili ierarhii, ci acela prin care copiii învaţă să piardă sau/şi să câştige, cum să se bucure de o victorie sau să treacă cu capul sus printr-o înfrângere. Mulţumim tuturor celor implicaţi”, a spus Dan Șlincu, directorul DGASPC Botoșani.

Ca orice competiţie, şi Cupa Prieteniei a avut câştigători. Primul loc a fost ocupate de echipa Cireșarii Botoșani, care a fost urmată de Casa Mea Dorohoi. Podiumul a fost încheiat de Hand of Help. Cele trei mențiuni au intrat în posesia echipelor Complexului de apartamente “Amicii”, Centrului de plasament „Sfântul Nicolae” Truşeşti și “Speranța” Pomârla.

Premiile individuale ale competiţiei au fost cucerite de: Daniel Drăsleucă -Casa Mea Dorohoi (cel mai tehnic jucător), Cosmin Marian Silion (cel mai bun jucător) și Mihai Tudoran (golgeterul competiției), ambii de la “Cireșarii”. Atât echipele, cât și fotbaliștii cei mai buni au fost premiați de un reprezentat al FC Botoșani cu tricouri, fanioane și materiale promoționale cu sigla prim-divizionarei, dar și de un reprezentant al clubului Inter Dorohoi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...