La 30 iulie 1830, în urma adresei cu nr. 16628/iulie 1830, a Divanului Împlinitor al Cnejiei Moldovei, se constituia Comisia epitropiei oraşului Botoşani, formată din comisul Mavromati, comisul Anghelache Climeti, negustorii Gheorghe Schipor, Hristodor Caşacceu creştini şi Ştefan Goilav şi Ioniţă Ţăranu armeni, avându-l drept colaborator pe spătarul Elisei Cantacuzino. Conform acestei adrese, atribuţiile comisiei erau: înfrumuseţarea cu havuz şi cişmele, curăţirea şi tocmirea drumurilor, păzirea în bună orânduială a locurilor mai greu de străbătut, „aducerea de tulumbe la întâmplări de foc” din iraturile târgului, întrebuinţând „plată şi ţinere de care şi boi” pentru că satul Băiceni, „în număr de 80 de oameni, ce prin hrisoave sînt daţi ca podari, de la o vreme s-au dat în havalele” (când, în urma hrisovului din 1820 al lui Mihai Şuţu, s-a constituit „Casa Podurilor”, ce urma să administreze fondurile colectate prin dările hotărâte, acesteia i s-au dat 80 de gospodari dintr-un sat învecinat, pe care urma să şi-l aleagă, pentru întocmirea uliţelor şi lucrul la podurile oraşului. Cei 80 de locuitori erau scutiţi de havalele şi dări, cu excepţia birului, în schimbul muncilor prestate în beneficiul Casei podurilor). În aceeaşi adresă, se cerea colaborarea dregătorilor ţinutali, ce aveau ca atribuţii strângerea chiriilor caselor ce au ţinut loc de spital în timpul războiului ruso-turc şi a ocupaţiei şi administraţiei militare ruse, precum şi judecarea pricinilor dintre locuitorii târgului.
Cu alte prilejuri relaţiile dintre obştea târgului, epitropie şi vornicii de Botoşani se arată a fi bune. Cel puţin aşa o arată scrisoarea „obştiei târgului Botoşani”, scrisă la 12 decembrie 1831 şi adresată Divanului Împlinitor al Cnejiei Moldovei, prin care semnatarii protestează faţă de o pretinsă jalbă scrisă în numele lor şi în care erau incriminaţi, deopotrivă, epitropii şi vornicii de Botoşani. Dimpotrivă, arată semnatarii scrisorii, „după tot adivărul noi, obştie a acestui târg, nu avem nici un feli de ştiinţă de o aşă jalobă, ci mai vârtos ne aflăm întru toati mulţămiţi şi din partea domniilor sale vornicilor dregători şi din partea dumilor sali boerilor şi neguţitorilor e-pitropi […]”.
Ca şi în cazul altor târguri moldoveneşti, la Botoşani existau, concomitent, doi şoltuzi, ca o expresie a compoziţiei etnice a târgului. Faptul că la Botoşani, spre deosebire de alte oraşe din Ţara Moldovei în care armenii căpătaseră acelaşi drept, reprezentanţii lor în conducerea obştii se numeau tot şoltuzi şi nu voiţi, reprezintă o dovadă în plus a vechimii armenilor aici, dar şi a convieţuirii, mergând până la o relativă asimilare a lor în rândurile pământenilor; de altminteri expresie a acestei integrări, armenii vor fi mai târziu consideraţi ei înşişi pământeni la Botoşani, aidoma târgoveţilor români de acolo, spre deosebire de evreii şi de sudiţii care, veniţi de prin alte părţi, mai ales în secolul al XVIII-lea, caută a ajunge în funcţii de conducere urbană.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU