Nova Apaserv are începând de astăzi trei directori confirmaţi pe patru ani. Astfel, membrii Consiliului de Administraţie i-au validat prin vot pe Romeo Obuf – director operaţional şi pe Daniela Jîtaraşu – director economic. Cei doi nu au avut contracandidaţi în etapa de selecţie, astfel că votul era aşteptat. În schimb, pentru funcţia de director executiv au candidat Cristina Panait, cea care a deţinut funcţia şi până acum şi Dan Deleanu, fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Narcis Ştefan, preşedintele Consiliului de Administraţie, a explicat că, numirile s-au făcut prin vot secret, ţinându-se cont de raportul expertului independent şi raportul comitetului de nominalizare şi remunerare. „Şi pentru funcţia de director executiv a fost un vot secret. Cu majoritate a fost susţinută candidatura doamnei Panait. Nu am libertatea de la colegii mei să vă informez în legătură cu numărul voturilor. Am avut o discuţie pe tema asta şi s-a decis ca în comunicarea către presă să se spună că doamna Panait a fost numită cu majoritate de voturi. E una dintre cele trei majorităţi posibile, 6 la 1, 5 la 2, sau 4 la trei, dar nu vă pot spune care”, a declarat Narcis Ştefan.