spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTȚurcanu bravează înainte de pronunțarea sentinței din dosarul său de corupție (video)

Țurcanu bravează înainte de pronunțarea sentinței din dosarul său de corupție (video)

Florin Țurcanu bravează cu doar câteva zile înainte de pronunțarea sentinței în dosarul în care este judecat pentru corupție.

Pe 29 ianuarie, magistrații ar trebui să anunțe ce au decis, iar președintele de facto ALDE Botoșani susține că „nu are nicio emoție” și nici nu are de gând să se împuște. „Vă spun și repet: nu am avut în viața mea nicio emoție… Mă rog lui Dumnezeu să fiu sănătos, copiii mei să fie sănătoși și familia mea să fie sănătoasă. Vom aștepta cu toții, vom vedea decizia, care nu este nici a mea și nici a dumneavoastră”, a declarat Florin Țurcanu.

Încercând să-și demonstreze tăria, Florin Țurcanu a jignit femeile. „Cu demnitate voi merge până la capăt, până va fi ultima zi din viața mea oferită de Doamne, Doamne! Nu vă faceți griji! Eu sunt un bărbat adevărat, care trece prin viață așa cum trec bărbații adevărați. Care sunt femei încep să plângă, să se sperie, încep să stea în genunchi, să caute milă, să caute ajutor. Eu nu caut! Merg mai departe”, a mai spus liderul ALDE Botoșani, încercând să sublinieze că nu are „niciun stres”. Cu toate acestea, Florin Țurcanu a intrat în polemică, admonestând jurnaliștii care l-au întrebat despre sentința de săptămâna viitoare. „Vreți să mă împușc înainte de sentință? Ce vreți? De împușcat, nu mă împușc. Ce nu au mai trecut alții prin viață, s-a împușcat vreo unul? Ați văzut că și-au rupt urechile, că au ieșit fără urechi, fără creier? Le-a luat Dumnezeu ceva? Au mers cu demnitate prin viață. Mergem cu demnitate dacă o să fie nevoie, dacă nu, viața este la fel”, a mai spus Țurcanu.

Săptămâna trecută, Tribunalul Botoşani a amânat din nou pronunţarea sentinţei în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean pentru data de 29 ianuarie. Dosarul în care este judecat se află pe rolul instanţei de fond de aproape patru ani, timp în care doi judecători s-au pensionat, astfel încât procesul a fost reluat de la început. Actualul judecător din dosar, Mihaela Mihalache va ieși la pensie pe 1 februarie, iar o nouă amânare ar echivala cu o a treia reluare a procesului.

Florin Ţurcanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în aprilie 2016 pe motiv că pe perioada cât a fost șef la CJ i-ar fi solicitat omului de afaceri Marcel Bîrsan, administratorul Cornell’s Floor, să-i construiască o vilă la marginea Botoşaniului, pe numele socrului său, în schimbul câștigării unor licitații. În timpul procesului, Florin Ţurcanu a respins acuzaţiile şi a susţinut că întreaga construcţie ar fi fost realizată din banii familiei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
15.6 ° C
15.6 °
15 °
61 %
4kmh
20 %
vin
16 °
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...