În ciuda bugetului insuficient, asociaţiile neguvernamentale vor avea la dispoziţie 550.000 de lei pentru depunerea de proiecte cu finanţare nerambursabilă la Consiliul Judeţean (CI) Botoşani. „Pentru programele sportive, educaționale și ce mai avem prins în programul nostru de subvenții vom aloca 5,5 miliarde lei vechi. Am încheiat anul 2019 în regulă, în sensul că ONG-urile (n.r. organizațiile neguvernamentale) și-au prezentat facturile. Va fi aceeași procedură și în acest an”, a declarat preşedintele CJ, Costică Macaleţi.
Acesta a subliniat că la fotbal va fi păstrată aceeași sumă, adică 200.000 de lei, o sumă importantă urmând a fi direcționată și către echipa de handbal, care are mari șanse de a promova în primul eșalon. Costică Macaleți s-a arătat dispus să susțină handbalul, pentru că „este legat sufletește de acest sport” pe care l-a practicat în tinerețe. „Să vedem celelalte ONG-uri cum se vor prezenta. Alocările se vor face în funcţie şi de ceea ce vor scrie în proiect. Ideea este de a promova Botoşaniul”, a spus șeful CJ-ului.
Sumele exacte pe fiecare axă de finanțare și perioada de depunere a proiectelor va fi stabilită după ce plenul CJ va adopta bugetul propriu pe anul în curs. Acest lucru se va întâmpla la sfârșitul săptămânii viitoare, când este programată ședința ordinară a CJ-ului.