spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTProgramul "A doua şansă" câştigă teren în judeţul Botoşani

Programul “A doua şansă” câştigă teren în judeţul Botoşani

Prin proiectul planului de şcolarizare pe anul 2020 – 2021, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean a propus un număr mai mare de locuri în Programul „A doua şansă”. Acest program se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial.

Potrivit celor precizate de Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, pentru anul şcolar viitor se propune funcționarea a două clase nivel primar (30 de elevi), la Şcoala „Ștefan cel Mare” Dorohoi şi o clasă nivel gimnazial+secundar superior (12 elevi), la Şcoala Hilișeu – Crișan.

Totodată, se propune unei clase (18 elevi), nivel primar la Şcoala 2  Botoșani, respectiv patru clase (66 elevi), nivel gimnazial + secundar superior la Şcoala „Ștefan cel Mare” Dorohoi și  Scoala 2 Botoșani.

„Avem solicitări pentru aceste clase. De aceea, am accesat şi proiecte cu finanţare europeană pentru a mări numărul de clase pentru cei care doresc să continue studiile. În clasele pe care le avem în prezent sunt şi cursanţi care au 50 de ani”, a mai spus Gabriel Hârtie.

Programul „A doua şansă” oferă persoanelor interesate posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite  să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

Programul este structurat pe două niveluri: A doua şansă – învăţământ primar şi A doua şansă – învăţământ secundar inferior – acesta din urmă având şi o componentă de pregătire profesională. Prin intermediul programului s-au introdus elemente inovatoare în procesul educaţional, cum ar fi: curriculumul modular şi sistemul de credite pentru educaţia de bază, evaluarea, certificarea şi recunoaşterea competenţelor dobândite anterior de către cursanţi, asigurarea unui program de pregătire individualizat.

Nu există  limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program. Condiţia este ca aceştia să fi depăşit cu cel puțin patru ani vârsta corespunzătoare clasei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...