spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTConsiliu Local incomplet de câteva luni, la Răchiți

Consiliu Local incomplet de câteva luni, la Răchiți

Consiliul Local al comunei Răchiţi funcţionează doi consilieri mai puțini. Situația vine după ce fostul viceprimar, Aurel Mititicăi, și fostul primar, Gheorghe Iacob, ambii aleși pe lista alianței electorale PSD-ALDE, au rămas fără mandatul de consilier local în octombrie, respectiv noiembrie.

Povestea este demnă de un film de comedie proastă.

În luna octombrie a anului trecut, fostul prefectul Dan Șlincu a emis ordinul de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului lui Aurel Mititicăi, care a fost găsit incompatibil de ANI pentru că a deținut simultan funcția de viceprimar și cea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii 1 Răchiți.

Fostul primar Gheorghe Iacob și-a pierdut mandatul după ce excluderea sa din ALDE a rămas definitivă și consființită de instanțele de judecată. Scandalul datează încă de acum mai bine de trei ani, pe când Gheorghe Iacob era unul dintre liderii organizației județene a ALDE Botoșani. Nemulțumit de rezultate, Călin Popescu-Tăriceanu a trimis-o la Botoșani pe traseista Liliana Mincă să facă ordine în partid, doar că organizația locală de atunci a închis sediul și a alungat-o. După mai multe scandaluri, Liliana Mincă devine liderul ALDE Botoșani, iar una dintre primele sale decizii a fost să-l excludă din partid și să solicite anularea mandatului de consilier local al comunei Răchiți. Gheorghe Iacob a contestat decizia, dar zilele trecute, aceasta a rămas definitivă, astfel că prefectul a trebuit să ia act de încetarea mandatului și să emită un ordin de încetare a mandatului.

Trebuie spus că între timp, Gheorghe Iacob s-a oploșit la PSD și are ambiții de a candida la postul de primar.

Primarul vrea ca PSD și ALDE să refacă alianța

În aceste condiții, primarul comunei a trebuit să solicite partidelor din care cei doi parte să nominalizeze supleanți conform listei depuse în 2016 de alianța electorală. Primarul comunei, liberalul Florin Bulgaru, a făcut demersuri comune pentru cei doi consilieri și vrea ca confirmarea apartenenței la partide ale supleanților, Cornel Fantu (ALDE) și Dumitru Butnariu (PSD), să fie semnată de către ambii președinți ai PSD și ALDE, respectiv Doina Federovici și Florin Țurcanu.

Cum alianța electorală a încetat să mai funcționeze, reprezentanții PSD susțin că nu au cum să discute ei despre situația politică a unui membru al altui partid. „Nu avem noi cum să știm care este situația domnului Fantu. I-am explicat dumnealui poziția noastră și a înțeles. I-am cerut primarului comunei Răchiți să ne ofere cadrul legal pentru solicitarea sa și noi îl vom urma, dar, potrivit legislației noi nu putem valida decât pe cel care este membru partidului nostru”, a declarat Alexandra Huțu, secretarul executiv al PSD Botoșani.

La rândul său, primarul Florin Bulgaru susține că legislația este de partea sa și că va supune votului Consiliului Local validarea celor două persoane imediat ce va primi de la alianța electorală PSD-ALDE o hârtie în care să fie explicată dacă aceștia mai sunt membri ai partidelor și pot, legal, să acceadă în funcție. „Nu înțeleg de ce au reținere cei de la PSD de a semna lângă Florin Țurcanu. Au mai făcut-o și când erau în USL, Să dea hârtia și în cinci minute se rezolvă situația”, a declarat Bulgaru.

În cursul zilei de ieri, la sediul PSD a ajuns și Cornel Fantu, care a încercat să-i convingă, fără succes, pe cei din partid pentru a semna hârtia prin care era validată calitatea sa de membru ALDE.

Cel mai probabil, situația va ajunge la Instituția Prefectului, care va indica soluția de dezamorsare a crizei.

În prezent, comuna Răchiți are doar 11 consilieri locali. Structura deliberativului comunei din marginea orașului rezultată după alegerile din 2016 este: șapte consilieri liberali, patru ai Alianței Electorale PSD+ALDE și câte unul de la UNPR și PMP.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...