Organizația județeană a USR Botoșani și-a anunțat personajele care intră în cursa electorală internă pentru nominalizarea la candidaturile la Primăria și Consiliul Județean (CJ) Botoșani.
Pentru Primăria Botoșani își dispută nominalizarea Gelu Graur și Marcel Gheorghiţă, președintele organizației municipale și fondatorul USR Botoșani, iar pentru CJ lupta se dă între Andrei Drancă și Adi Hobjilă, președintele și vicepreședintele organizației județene a USR.
„Fiecare are o viziune a lui și în urma dezbaterilor colegii să poată alege pe cei mai reprezentativi pentru noi… Urmează două cicluri de dezbateri. O dată vom avea pe 2 februarie prezentarea candidaților, atât la CL cât și la CJ. Pe data de 9 februarie vom avea un rând de dezbateri și un sistem de speed-dating, cum am mai făcut noi la USR, în care candidații vor sta fiecare la câte o masă iar membrii vor avea ocazia să pună întrebări direct, pe viziunea și intențiile lor”, a declarat Andrei Drancă, președinte USR Botoșani.
Interesant este că dintre cei patru pretendenți, trei, Marcel Gheorghiţă, Andrei Drancă și Adi Hobjilă, declarau în urmă cu o lună că-și doresc doar să se regăsească pe listele la CL, respectiv la CJ, iar Gelul Graur a fost singurul care și-a asumat ideea de a candida încă de astă vară, de când a intrat în USR.
Deși a încercat să dezmintă un eventual blat politic între el și primarul Cătălin Flutur, respectiv între USR și PNL, discursul său a fost unul care l-a cauționat în mai multe puncte pe primar. De asemenea, Gelu Graur nu vede nicio problemă de imagine în faptul că lucrează la biroul unui executor judecătoresc și că partenera sa de viață practică această meserie. „Meseria de executor judecătoresc sau de jurist, în general, și la avocați și la procurori, legea este dură într-adevăr și nu este totdeauna pe placul tuturor părților. De aceea există și stânga și dreapta. Atât timp cât îți faci treaba și respecți legea, nu cred că trebuie să-ți faci probleme în acest sens”, a declarat Gelu Graur, care a ținut să sublinieze că este un om al legii și „poate că într-adevăr ar trebui să începem să aplicăm legea, pentru că legea există”.
Candidații care vor rezulta din competiția internă vor mai trebui să treacă un test. USR va participa la locale în alianță cu PLUS, iar candidații vor fi stabiliți de comun acord.