spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTIstorii din Botoşani - Conducerea medievală a târgului Botoșani

Istorii din Botoşani – Conducerea medievală a târgului Botoșani

Râvna de a dobândi funcţia de epitrop duse, în curând, la izbucnirea unor vrajbe politice, al căror rezultat imediat a fost constituirea, neoficială, a două partide, unul grupându-i pe „venetici”, boierii şi negustorii stabiliţi de puţină vreme în Botoşani, susţinuţi însă de o seamă dintre vechii locuitori de frunte ai târgului, celălalt, strâns în jurul vel vornicului Alecu Callimachi, reunind tabăra botoşănenilor cu obârşii locale mai vechi. Lupta a fost aprigă, fiecare dintre tabere folosind toate mijloacele pentru a obţine victoria asupra celeilalte. Deşi se bucurau de susţinerea lui Ioniţă Sandu Sturdza voievod, cumpărată cu o sumă de bani şi un ceasornic, oricum mai mult decât oferise tabăra adversă, Alecu Callimachi şi susţinătorii săi au pierdut într-o primă fază alegerile care au avut loc în 1828, principalul motiv fiind acela că Anghelachie Climent şi partida sa obţinuseră susţinerea sudiţilor (locuitori aflați sub protecția marilor puteri străine), aflaţi în număr considerabil la Botoşani. Conform „Catagrafiei de toţi sudiţii din târgul Botoşani în 1820”, numărul acestora era, în acel an, de 70, pentru ca în „Catagrafia a toată suflarea aflătoare în târgul Botoşănilor din ţinutul Botoşăni”, numărul lor să crească la 423 de persoane, dintre care 113 supuşi austrieci, 85 francezi, 95 prusaci, 75 ruşi şi 55 britanici. Pe plângerea adresată de urmaşul neamului domnesc al Callimachilor, într-ascuns susţinută de galbenii şi ceasornicul oferite domnului, acesta puse o rezoluţie favorabilă reprezentanţilor partidei locale, poruncind apoi, într-o altă carte, vornicilor de Botoşani, ca în demersurile pentru o nouă epitropie să se aleagă doi membri ai clasei boiereşti, doi dintre negustorii creştini şi, pentru prima dată, doi membri ai negustorilor de frunte „jidovi”. Noile alegeri ce au urmat poruncii domneşti au consolidat victoria taberei lui Alecu Callimachi, el însuşi ales preşedinte al epitropiei târgului. Se consacra, astfel, o mai veche realitate botoşăneană, cea a ponderii crescute a locuitorilor evrei ai târgului în viaţa economică a obştii, dar şi a veleităţilor şi influenţei politice tot mai mari a acestora în oraşul unde aleseseră să-şi statornicească viaţa şi ocupaţiile.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
-2.8 ° C
-2.3 °
-2.8 °
77 %
2.8kmh
5 %
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
-0 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...