Duminică, pe 19 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, împreună cu cei din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 10, au organizat o acţiune pe linia nerespectării obligației privind portul centurii de siguranță și pentru combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni.
Cu ocazia acţiunii, polițiștii au legitimat 28 de persoane şi au controlat 21 de autovehicule. În urma neregulilor constatate, echipajele de poliție au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 8.000 de lei.