Locatarii unui bloc din oraşul Bucecea trăiesc în teroare de câteva săptămâni, din cauza unui vecin care a ajuns să îi ameninţe inclusiv cu cuţitul. Constantin Budeanu spune că bărbatul cu pricina, M.A., în vârstă de circa 65 de ani, a rămas văduv anul trecut, iar de atunci îşi varsă nervii pe cei din jurul lui. Săptămâna trecută, individul i-atăiat unui vecin cablul de la internet, iar miercuri l-a atacat şi pe el. „Miercuri seară, în jurul orei 17, am deschis uşa să intru în apartament, iar el, care locuieşte la numai câţiva metri de mine, a ţâşnit cu un cuţit în mână. Am intrat imediat în casă pentru că nu ştiam ce gânduri are. A ieşit mai apoi cu un scaun în mână şi mi-a tăiat şi mie cablul de la TV”, povesteşte Constantin Budeanu.
Poliţişti atacaţi cu un băţ
Neştiind ce gânduri are vecinul, Constantin Budeanu a sunat la 112 şi a cerut intervenţia poliţiştilor. Venit de la Secţia de de Poliţie Rurală Mihăileni, echipajul de poliţie a încercat să discute cu bărbatul agresiv, dar fără şanse. Baricadat în apartament, individul i-a făcut în fel şi chip şi pe poliţişti. Ba mai mult, el a deschis la un moment dat uşa apartamentului şi s-a năpustit cu un băţ din lemn asupra unui agent de poliţie, lovindu-l de vreo două ori. A fost nevoie de intervenţia poliţistei care îl însoţea pe agentul cu pricina, care a reacţionat imediat, a scos un spray iritant lacrimogen şi a pulverizat spre atacator, individul reuşind să se refugieze însă în apartament.
Agresor lăsat liber
Cu toate acestea, împotriva vecinului agresiv nu s-a luat nicio măsură. Oamenii au mers la Poliţie şi la Serviciul de Asistenţă Socială în cadrul Primăriei unde s-au plâns de coşmarul în care trăiesc, însă nimeni nu a intervenit. Cei de la primărie au susţinut că ei nu pot să facă nimic, în timp ce poliţiştii au invocat că nu pot decât să-i dea amenzi. Cu toate acestea, oamenii sunt disperaţi şi spun că au ajuns să se teamă atunci când sunt nevoiţi să iasă din apartamente. „Este un real pericol. Într-o zi s-a baricadat în apartament şi nu a mai dat drumul la nimeni. Fratele lui a chemat poliţia şi pompierii şi a intrat cu forţa. Atunci au găsit aragazul pornit. L-a dus la medicul de familie, după care la Secţia de psihiatrie, însă după ce i-au luat tensiunea i-au dat drumul şi medicii pe motiv că nu pot să-l ţină acolo întrucât a răspuns la toate întrebările. Dar dacă într-o zi dă drumul a gaz şi sare tot blocul în aer?”, a adăugat Constantin Budeanu.
Oameni abandonaţi de autorităţi
Izbindu-se de refuzul autorităţilor de a interveni, oamnii nici nu mai ştiu unde să se adreseze şi cui să mai ceară ajutor. „Poliţiştii ne-au spus că mai mult decât să-i dea o amendă nu pot face şi să depunem noi o plângere că ne-a tăiat cablurile. Dar nu asta-i problema – cablurile, deşi cablurile atârnă pe pereţi de câteva zile. Într-o zi, el poate omorî un om. Cineva trebuie să ia o măsură. S-au trebuie să aşteptăm să dea cuiva în cap, poate să mă ucidă, şi apoi mă îngroapă pe mine, iar pe el îl trimite la puşcărie. Totuşi nu cred că aceasta este soluţia”, a spus Constatin Budeanu.