Palatul Administrativ din centrul municipiului Botoşani, care adăposteşte Prefectura şi Consiliul Judeţean, ar putea fi reabilitat cu fonduri norvegiene. Anunţul a fost făcut de prefectul judeţului, Alexadru Colbu, care a precizat că instituţia a declanşat deja procedurile pentru întocmirea documentaţiei tehnice necesară în vederea accesării fondurilor, doar că proiectul trebuie depus până la sfârşitul lunii martie. „Avem o echipă care se ocupă de implementarea acestui proiect condusă de domnul subprefect Nechifor. Aceasta va întocmi toate documentele necesare”, a explicat prefectul Alexandru Colbu, care a explicat că principalul inconvenient este termenul destul de scurt pentru pregătirea documentaţiei.
Clădirea, care este monument de arhitectură, nu a mai fost reabilitată de mai bine de 30 de ani şi se strică de la o zi la alta din cauza infiltraţiilor. Una dintre zonele problemă o reprezintă chiar copertina de deasupra scării principale de acces, dinspre sediul Primăriei municipiului, unde infiltraţiile au afectat o porţiune destul de mare. O altă ţintă o reprezintă anveloparea termică a clădirii, însă şi din acest punct de vedere proiectul este extrem de dificil întrucât lucrarea ar trebui să respecte arhitectura interioară şi exterioară.
Chiar şi în situaţia în care nu se va obţine finanţarea din fonduri norvegiene, Prefectura intenţionează să depună documentaţia tehnică la unul dintre proiectele aferente Programului Operaţional Regional, care va fi lansat în 2021.