luni, aprilie 14, 2025
AcasăLocal BTSemestrul al II-lea a debutat cu o inspecţie tematică în şcoli

Semestrul al II-lea a debutat cu o inspecţie tematică în şcoli

Semestrul al doilea al anului şcolar 2019 – 2020 a debutat cu o inspecţie tematică în şcoli. Ciprian Manolache, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, a declarat că inspectorii şcolari se vor afla în unităţile de învăţământ în perioada 13 – 24 ianuarie. Aceştia vor verifica dacă au fost respectate procedurile de încheiere a situaţiilor şcolare semestriale, respectiv dacă au fost respectate procedurile vizând aplicarea sancţiunilor. În atenţia reprezentanţilor IŞJ se va afla şi modul în care în unităţile de învăţământ au fost respectate regulile în privinţa transferurilor elevilor. Verificarea realizării măsurilor de remediere a problemelor constatate cu prilejul inspecţiilor anterioare şi acordarea consilierii necesare pentru asigurarea unui management eficient – sunt alte două coordonate ale acestei inspecţii tematice.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
6.1 ° C
7.8 °
6.1 °
73 %
3.7kmh
6 %
D
11 °
lun
17 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...