Botoşănenii care locuiesc pe străzile nemodernizate sunt nemulţumiţi de faptul că, zilnic, sunt nevoiţi să meargă prin gropi şi noroaie. Una dintre străzile aduse frecvent în atenţia publică este strada Humăriei. „Cam aşa arată strada Humăriei, din Municipiul Botoşani, într-o zi ca cea de azi, în anul de graţie 2020! Şi pentru că am văzut în spaţiul online că tot încep să-şi anunţe intenţia de a candida la fotoliul de primar mai multe persoane, m-am gândit că ar fi bine să se ştie cum trăiesc unii oameni, plătitori de impozite, în acest oraş”, a scris Florentina Dănilă, profesor la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” pe facebook.
Ea aminteşte şi de demersurile făcute în ultimii ani la municipalitate. „Ca nişte cetăţeni cuminţi şi civilizaţi, am tot înaintat demersuri la Primărie, cu semnăturile celor care locuiesc pe această stradă şi am rugat să beneficiem şi noi de condiţii de oraş, că impozitul pe care îl plătim aşa este. La ultima petiţie din 2012 ni s-a răspuns că suntem cuprinşi în proiectul de reabilitare apă – canal şi după încheierea lucrărilor strada va fi modernizată. Lucrările s-au desfăşurat şi s-au încheiat în 2016. Au stricat şi mai rău strada, că au întors pe dos tot pământul. Din 2016 până acum a trecut ceva vreme”, a arătat Florentina Dănilă.
Potrivit acesteia, la un moment dat, un oficial din Primărie a dat curs sesizărilor cetăţenilor şi a constatat că se mai poate circula. Dar nu a specificat cu ce! „Oare ce să facem? Să intrăm toţi în greva foamei sau să iniţiem un Festival al Noroiului, cu invitaţi de marcă?! Zic şi eu! Dacă vii cu taxiul şi mai ai nenorocul să ai ceva sacoşe ai sfeclit-o rău de tot. Soferul, amabil, te lasă la capătul străzii şi te informează cât costă spălatul maşinii. Ca şi cum tu ai fi vinovat că strada arată aşa!”, mai precizează Florentina Dănilă.
Ea a postat şi câteva fotografii cu noroiul şi gropile de pe stradă, dar şi o adresă din 2 mai 2012, în care oficialii primăriei îi răspundeau unui cetăţean care are casa în zonă că strada este inclusă în proiectul de extindere a reţelei de apă şi canalizare, iar după „realizarea lucrărilor de apă canal, se va proceda la reabilitarea şi modernizarea străzii Humăriei”. Este drept că în acea adresă nu a fost trecut şi anul în care se va întâmpla minunea aşteptată de atât amar de vreme de botoşănenii din acea zonă.
Postarea a iscat multe comentarii, unii botoşăneni dând ca exemplu şi alte străzi unde sunt noroaie, arătând, în acelaşi timp că în unele comunităţi rurale străzile arată mult mai bine. „Foarte trist şi revoltător că poate să existe aşa o stradă în oraş”, este concluzia unui botoşănean.