duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTMoarte însângerată la Cucorăni (video)

Moarte însângerată la Cucorăni (video)

Polițiștii criminaliști s-au deplasat, vineri la amiază, în localitatea Cucorăni, unde un bărbat a fost găsit mort în condiții cumplite.

Bărbatul, de 60 de ani, a fost văzut de vecini căzut în curtea casei, imaginea fiind una de coșmar. Acesta era plin de sânge pe corp, cu o lovitură în zona spatelui capului, dezbrăcat pe jumătate, și cu răni pe toată partea frontală a corpului, semn cum s-a târât din casă aproape 30 de metri până în curte, unde a fost găsit.

La fața locului a ajuns un echipaj cu medic de la Ambulanță, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic. “Pacientul era decedat de mai mult timp. Prezenta mai multe urme pe corp, care ar fi putut fi semne de violență. A fost constatat decesul și anunțată Poliția”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoșani.

La fața locului a ajuns un echipaj de criminaliști, care au început o anchetă, urmând a se stabili cu exactitate cauzele decesului.

00:00/09:34
Truvid
auto skip

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
6.1 ° C
7.8 °
6.1 °
73 %
3.7kmh
6 %
D
11 °
lun
17 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...