Astăzi, 9 ianuarie, în Comunitatea ruşilor lipoveni a avut loc spectacolul de Crăciun, la care au participat membrii comunităţii. Spectacolul, organizat în ziua în care comunitatea a sărbătorit a treia zi de Crăciun, a debutat cu tradiţionala colindă interpretată de preotul paroh, Vladimir Condratov, alături de membrii comunităţii. Au răspuns invitaţiei organizatorilor primarul Cătălin Flutur, consilierul municipal Andrei Amos şi Petronia Scripcariu, inspector şcolar pentru minorităţi. Preotul paroh a arătat că este o mare bucurie pentru comunitate faptul că primarul municipiului participă la acest eveniment. Totodată, el a mulţumit pentru ajutorul acordat de municipalitate întregii comunităţi, inclusiv bisericii, adăugând că în comunitate sunt organizate multe activităţi, copiii învaţă limba rusă, participă la diferite festivaluri şi asta graţie sprijinului primit din partea statului român şi municipalităţii.
Şi Ovidiu Ivanov, preşedintele comunităţii, a salutat prezenţa primarului Cătălin Flutur. El i-a dăruit edilului o Matrioşcă, în semn de preţuire şi respect, „un simbol al tradiţiei strămoşeşti, un simbol profund al Rusiei strămoşeşti”. Vizibil emoţionat, primarul a mulţumit pentru dar şi şi-a exprimat convingerea că acest an va fi mai bun pentru toţi botoşănenii. Edilul i-a felicitat pe membrii comunităţii pentru ceea ce au realizat aici, pentru activităţile derulate, felicitări fiind adresate şi preşedintelui comunităţii pentru întreaga activitate.
Tot Ovidiu Ivanov a arătat că în comunitate s-au derulat activităţi cu tema „Vacanţa altfel – în aşteptarea lui Moş Crăciun”, în cadrul cărora copiii şi-au pus în valoare creativitatea, imaginaţia, talentul şi le-a mulţumit celor care au lucrat alături de copii.
A urmat un program artistic ce a inclus poezii, cântece, dansuri. Costumele tradiţionale, emoţia şi talentul celor care au evoluat pe scenă au reuşit să creeze un eveniment deosebit, dovadă fiind ropotele de aplauze. Serbarea s-a încheiat cu evenimentul mult aşteptat şi anume venirea lui Moş Crăciun. Cel mai darnic Moş a adus daruri primite de copii cu mare bucurie.