O femeie de 54 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită, pe trecerea de pietoni, de un autoturism marca Reanult, care circula în regim de taxi. Accidentul a avut loc luni seară, în momentul în care femeia traversa strada pe trecerea de pietoni din dreptul Bisericii Sfântul Ilie, dinspre scuar spre biserică.
Când mai avea câţiva paşi pentru a ajunge pe trotuar, femeia a fost lovită de maşina care în acel moment mergea cu spatele, pe sensul dinspre Mall spre Gară. Aceasta a fost trântită pe asfalt, suferind mai multe contuzii, motiv pentru care a fost transportată la Urgenţe, pentru mai multe investigaţii.
Atât şoferul, cât şi victima, au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, Poliţia începând o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspectorul Maria carp, din cadrul IPJ Botoşani.