În ciuda personalităților pe care le-a dat de-a lungul anilor, județul Botoșani a fost tratat tot timpul cu lipsă de considerație de către cei care au avut puterea, uneori de parcă nu am fi făcut parte din aceeași țară. Ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului trecut cu contractul de deszăpezire pentru drumurile naționale este dovada vie a acestui gen de atitudine, care ar putea lăsa fără contract de deszăpezire drumurile naționale din Botoșani pe toată perioada acestei ierni. De altfel, județul Botoșani este singurul din țară în această situație.
Cum s-a ajuns aici
Totul a pornit în primăvară, când cel care controlează Transporturi Auto SA (TASA), Constantin Conțac, a reziliat acordul cadru multianual pentru deszăpezire cel avea încheiat cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, nemulțumit că valoarea înțelegerii, ajunsă în ultimul an era prea mică și nu acoperea costurile cu forța de muncă impuse de Ordonanța 114. Mai exact, prin această Ordonanță era impus un salariu minim în construcții de 3.000 de lei, iar angajatorul primea o subvenție de la stat pentru a suporta costurile suplimentare. Doar că legislația nu prevedea facilitatea și pentru serviciul de deszăpezire, care se făcea cu aceeași salariați care vara lucrau la construcția și întreținerea de drumuri.
Licitații pe sume mai mici
În aceste condiții, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos la licitație, la jumătatea lunii iulie, serviciul de deszăpezire pentru cele două Secții Naționale de Drumuri (SDN) pentru care Constantin Conțac a reziliat contractele, SDN Botoșani și SDN Suceava. Valoarea noului contract, valabil pe o perioadă de doar șase luni, era mai mic chiar decât cel pe care l-a reziliat Constantin Conțac, adică 9,87 milioane lei față de 10,5 milioane lei.
Cu toate acestea, la licitație s-a prezentat firma suceveană Florconstruct, care a ofertat serviciul cu câteva mii de lei mai puțin decât valoarea estimată de CNAIR.
Contract semnat doar pentru Suceava
Licitația s-a prelungit nejustificat de mult, atribuirea contractelor făcându-se la jumătatea lunii octombrie și… surpriză doar cel pentru SDN Suceava a fost semnat, pentru Botoșani „nefiind credite bugetare alocate”, după cum afirma, cu puțin înainte de a fi demis, fostul director al DRDP Iași, Ovidiu Laicu. În schimb, pentru Suceava s-au găsit cele aproximativ cinci milioane pentru ca să se poată semna contractul. „Doar pentru Botoșani nu s-a semnat, pentru Suceava am semnat în octombrie, nu mai știu exact când”, a declarat Vasile Florea, cel care controlează Florconstruct, care contractase furnizori de utilaje din Germania.
Florconstruct ar vrea să renunțe la Botoșani
Surse din rândul constructorilor susțin că Vasile Florea nu ar mai fi așa de interesat de contract după ce a pierdut luna decembrie. „În general, lunile de iarnă se acoperă una pe alta. Firmele care fac deszăpezirea sunt plătite din momentul de la care beneficiarul, în cauză SDN Botoșani, dă ordinul de intrare în bază. În genere, acesta se dă undeva la jumătatea lui noiembrie, începutul lui decembrie. Până la intervenții ei sunt plătiți pentru staționare. E drept, sumele sunt mai mici decât cele de la intervenții, dar faptul că nu au costuri, decât cele cu munca, le aduce profit. Ei, după cum au fost iernile din ultimii ani, lunile grele sunt cele de ianuarie și februarie, așa că e de înțeles de ce Florconstruct nu ar mai fi interesat de contract”, a declarat sursa citată.
Vasile Florea confirmă într-un fel informația, dar susține că este dispus la negocieri cu noua conducere a DRDP Iași. „I-am transmis vechii conduceri că nu mă mai interesează contractul. Am fost contactați de noua conducere, care ne-a invitat la discuții după 6 ianuarie. Ei par a fi mai flexibili”, a declarat Vasile Florea, adăugând că pentru a semna contractul, ar trebui renegociate anumite prevederi, în conformitate cu datele actuale.
Prefectul este optimist
Prefectul județului Botoșani, Alexandru Colbu, este optimist că Dănuţ Pilă, noul director al DRDP Iași, va găsi o rezolvare și va încheia contractul cu Florconstruct. „Am discutat cu domnul director de la Direcția Regională de Drumuri, de la Iași, cu domnul Dănuț Pilă. M-a asigurat că este în negocieri cu firma care a câștigat licitația. Părerea lui este că în curând se va semna un contract cu această firmă. Negocierile vizează, evident, partea financiară”, a declarat Colbu.
Până la semnarea contractului, toate SDN-urile din cadrul DRDP Iași au trimis la Botoșani utilaje, care au intervenit la cel două valuri de ninsoare din luna decembrie.