Anul 2020 aduce cu sine noi modificări în Codul Rutier. Primele care au intrat deja în vigoare îi vizează pe bicicliști, ei urmând să beneficieze de o reducere a sancțiunilor. Astfel, cei care vor fi surprinși cu bicicletele neechipate corespunzător riscă amenzi mai mici. În trecut, nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor se sancționa cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, adică de la 6 la 8 puncte de amendă, ori de la începutul acestui an sancțiunile au scăzut la maxim 4 puncte amendă. Asta pentru că parlamentarii au apreciat că sancțiunile mari descurajează utilizarea bicicletelor ca mijloc de transport alternativ.
O altă modificare importantă ar fi creșterea amenzilor, prin majorarea punctului de amendă ca urmare a creșterii salariului minim pe economie. Acest aspect urmează să fie reglementat printr-o ordonanță pe linie fiscală care ar urma să „înghețe” valoarea punctului amendă la nivelul celui din 2017, adică la 145 de lei, așa cum a procedat și vechiul Guvern PSD.
Celelalte reglementări noi ar urma să intre în vigoare de la 1 iulie 2020. Astfel, aspiranții la permisul de conducere vor trebui să facă dovada că au absolvit cel puțin 10 clase. La fel, persoanele în vârstă care mai doresc să conducă autovehicule pe drumurile din România vor fi obligate să facă mai des controlul medical. Sunt vizați șoferii care au împlinit vârsta de 70 de ani, care vor trebui să efectueze un control medical anual pentru a primi dreptul de a mai conduce o mașină pe drumurile publice, permisul lor auto urmând să aibă o valabilitate de 1 an și fiind prelungit ulterior cu câte 1 an, în funcție de rezultatul controlului. Acum, permisul lor auto este valabil 10 ani.
Pe de altă parte românii cu probleme cardiace sau diabet vor obține mai greu permisul auto. Astfel, cei care doresc obținerea permisului de conducere auto și care suferă de afecțiuni cardiovasculare sau diabet zaharat vor putea obține mai greu dreptul de a conduce un autovehicul.
Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și ca cei care sunt prinși vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Cei care sunt surprinși în timp ce conduc folosind telefonul mobil riscă amenzi cuprinse în Clasa III de contravenții (2-3 puncte). În cazul în care folosirea telefonului reprezintă una dintre cauzele care au dus la încălcarea altei reguli privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, sancțiunea crește semnificativ: 4-5 puncte de amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
O altă noutate ar fi că, începând din acest an, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va pune la dispoziție o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, prin care se va putea verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia. Asta pentru ca nu cumva un cumpărător de bună credință să nu fie pus în imposibilitatea de a folosi autovehiculul abia achiziționat întrucât înmatricularea mașinii a fost suspendată temporar.