Un alt cuvânt de la care s-au păstrat mai multe derivate, în majoritatea limbilor europene, dar și în limbile indo-iraniene, este proto-indo-europeanul (PIE) „néwos” însemnând „nou”. Acest termen a pătruns în vocabularul vechilor limbi europene, latina, greaca, germana și slava veche, dând naștere unor familii de cuvinte diverse în care, uneori, doar specialiștii reușesc să decripteze sensul originar al termenului.
În slava veche, derivat al termenului inițial este cuvântul „novъ”, din acesta formându-se cuvintele „iznoavă” („din nou, iarăși”, folosit mai ales în formule precum „de iznoavă” = înnoit, sau „lucru de iznoavă”=înnoire), dar și „novakъ” = novice, nou-venit, care în română a luat forma numelui propriu Novac, Novaci. Se pare că din „iznoavă” s-a format, la români, cuvântul „snoavă”, însemnând o scurtă povestire folclorică hazlie, transmisă oral, inspirată din viața de zi cu zi. Fiind o istorioară care se repetă, prin învățămintele sale, i s-a spus “snoavă”, adică „nou”, morala fiind repetitivă pentru anumite situații.
Grecii, la rândul lor, au format două cuvinte plecând de la același radical PIE: adjectivul “néos” = nou, respectiv substantivul neutru “neon”, însemnând același lucru. Pe filieră franceză, prin intermediul lui “néo”, a apărut, în limba română, prefixul „neo”, element de compunere care înseamnă „nou, recent” (neolitic = epoca nouă a pietrei, neologism = cuvânt sau expresie nouă etc.). În 1898, doi chimiști, unul scoțian și unul englez, au descoperit un gaz nobil nou. Plecând de la substantivul neutru “neon”, ei au dat aceeași denumire elementului chimic nou-descoperit, adică neonul!
Germanii, în schimb, au format cuvântul “neu” = nou, a cărui formă engleză este substantivul “new”, cu forma de plural, “news” (noutăți, știri) devenită un termen arhicunoscut în media, abuzându-se de el în multe rânduri, mai ales în cazul televiziunilor, prin forma „breaking news”, adică știri de ultima oră.
În sfârșit, forma latină a lui “néwos” este cuvântul „novus”. Via latinescul „novicius”, avem în limba română cuvântul „novice”, desemnând o persoană fără experiență, începătoare într-un domeniu. Diminutivul lui „novus” este „novellus” (proaspăt, tânăr, inedit, recent), iar forma feminină a cuvântului, „novella”, însemnând vlăstar, a dat limbii române cuvântul „nuia”, desemnând o vergea lungă și flexibilă făcută dintr-o ramură tânără de copac, un vlăstar.
Italienii au format cuvântul „novella” = noutate, împrumutat de francezi cu același înțeles, dar în forma „nouvelle”, care a dat „nuvelă”, la români, adică specia genului epic, în proză, cu dimensiuni cuprinse între schiță și roman, scriere asupra căreia nuvelistul își pune amprenta inconfundabilă, dându-i forma de inedit, ceva nou. În schimb, la englezi, italienescul „novella” a dus la termenul de „novel”, însemnând „roman”, scriere epică în proză de mari dimensiuni, pentru nuvelă folosindu-se expresia „short story”. Din latinescul „novãre” – a înnoi, în limba română s-au format verbele „a inova” (via latinescul „innovãre”), adică a introduce o noutate într-un domeniu, respectiv „a renova” (via lat. „renovãre”), adică a reînnoi.
În sfârșit, cuvântul ”nou”, format din latinescul „novus”, are la români și forma „noiță” = pată mică, albă, care apare pe unghiile degetelor de la mână. În popor, există credința că noița prezice, pentru purtătorul ei, că-și va cumpăra ceva nou! Și pentru că este ultimul articol publicat în acest an, folosindu-mă de cuvântul temă de astăzi, vă adresez, tuturor cititorilor articolului, un an nou binecuvântat, plin de împliniri și cu multă sănătate! La mulți ani fericiți!
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
