marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTLocuință cuprinsă de flăcări în comuna Ungureni

Locuință cuprinsă de flăcări în comuna Ungureni

Sfârșit de an nefast pentru o bătrână din satul Mihai Viteazu, comuna Ungureni, după ce locuința i-a fost cuprinsă de flăcări, în urma unui incendiu izbucnit astăzi la prânz.

În ajutorul bătrânei au sărit vecinii, dar și pompierii militari de la Garda de Intervenție Săveni. „La fața locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni. La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile dintr-o cameră și hol, precum și o parte din acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuință”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Din fericire, bătrâna, în vârstă de 83 de ani, a fost salvată din locuința cuprinsă de flăcări de vecinii care i-au sărit în ajutor, aceștia reușind să o scoată din casă înainte de sosirea forțelor de intervenție.

Focul a fost stins în scurt timp de pompieri, iar reprezentanții ISU au precizat că, cel mai probabil, incendiul a fost generat de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...