În noaptea de 27 spre 28 decembrie, pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină pentru degajarea unui arbore căzut peste trei autoturisme parcate pe Aleea Curcubeului din municipiul Botoșani.
Apelul a fost înregistrat puțin după ora 2.00. La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială și accesorii specifice.
Intervenția a durat mai bine de o oră. La unul dintre autoturisme fost distrusă cupola.