1793 este, aşadar, deocamdată, până când alte cercetări vor infirma, poate, această afirmaţie, anul ultimei menţiuni documentare a unui şoltuz botoşănean în funcţie. Ne menţinem părerea, în ciuda unui document nedatat care îl menţionează pe acelaşi Gheorghie şoltuzul şi care, în opisul documentelor de la Arhivele Statului Botoșani, este datat <1795>, fără a se da vreo explicaţie a acestei datări. Există, pe de altă parte, menţiuni din intervalul 1824-1829 ale unui Gheorghe Miron şoltuz, staroste al breslei ciubotarilor din Botoşani, probabil acelaşi cu Gheorghie şoltuzul din 1793, dar credem că funcţia ce-i însoţea numele nu mai avea acoperire în realitate, ea fiind un reflex al unor realităţi mai vechi, când cel în cauză exercitase efectiv această însărcinare; să nu uităm că până astăzi s-a păstrat practica de a se folosi, în formula de adresare către persoanele ce au avut cândva anumite funcţii publice, numele funcţiei respective, de cele mai multe ori cu consimţământul tacit al celui în cauză, dacă nu chiar la sugestia acestuia! Din acest punct de vedere, al menţinerii funcţiei de şoltuz în cadrul administraţiei orăşeneşti, Botoşanii sunt penultimul târg din Moldova, după Târgu-Frumos (1815), în care încetează existenţa şoltuzilor, presupunând că mandatul de şoltuz al lui Gheorghe Miron luase sfârşit înainte de această dată. La Suceava nu mai erau şoltuzi din 1724, la Hârlău din 1756, iar la Soroca din 1782.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Interesant este faptul că la Botoşani au existat cel puţin doi şoltuzi după anul 1780, an în care dreptul de a pecetlui toate înscrisurile târgului este acordat bisericii Sf. Gheorghe. Ei erau privaţi însă de însemnul reprezentativ până atunci al funcţiei lor, sigiliul târgului, dreptul de folosinţă al acestuia, în beneficiul instituţiei pe care o reprezentau şi la ale cărei interese vegheau, revenind epitropilor bisericii Sf. Gheorghe. Astfel, la 20 ianuarie 1787, stolnicul Manolachi Dimachi îl rânduia, din parte Vorniciei de Botoşani, pe Constantin sin Apostol ca epitrop al bisericii Sf. Gheorghe, încredinţându-i şi sigiliul târgului pentru întărirea zapiselor, din care să asigure venit bisericii, câte o oca de ceară pentru fiecare act întărit. La 4 aprilie 1793 şi 20 aprilie 1820, aşadar în preajma zilei de 23 aprilie, când se sărbătoreşte hramul Sf. Gheorghe, Vornicia de Botoşani rânduia alţi epitropi ai amintitei biserici, care erau, în egală măsură, şi păstrători ai peceţii târgului
Organizarea administrativă a târgului capătă o nouă formă la 15 decembrie 1820, în urma hrisovului dat de domnul Mihai Şuţu în întâmpinarea mai multor jalbe ale locuitorilor botoşăneni. Pentru îmbunătăţirea aspectului edilitar al oraşului, domnul poruncea introducerea unui şir întreg de dări rezultate din prestarea activităţilor comerciale, iar pentru buna gospodărire a acestor dări, a târgului în ansamblu, se instituia un consiliu comunal, o casă obştească formată din 6 epitropi, aleşi anual de către obştea târgului. În încercarea de a se oferi o cât mai bună reprezentativitate, se prevedea ca membrii epitropiei să fie aleşi după cum urmează: doi dintre boierii ce locuiau în Botoşani, doi dintre negustorii de frunte ai târgului, moldoveni sau greci şi doi dintre fruntaşii comunităţii armene. Se observă că etnia evreilor, o populaţie bine reprezentată numeric şi în continuă creştere în acea perioadă la Botoşani, nu avea dreptul de a avea aleşi printre cei şase epitropi.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU