Lucia Sacaliuc va marca astăzi trei decenii de activitate artistică prin Concertul extraordinar „Magia Viorii”. Concertul va avea loc la Casa Tineretului, începând cu ora 18.00. Pe scenă vor evolua Lucia Sacaliuc, alături de Oleg Sacaliuc, Doina Sacaliuc, Dana Dăncilă, Nicolae Caragea, Maria Șalaru, Maria Iliuț, Sergiu Ciuhrii, Sandu Corgos, Sorin Burcaș. Artiştii vor fi acompaniaţi de Orchestra „Barbu Lăutaru”, din Republica Moldova, condusă de Mihai Verhoveţchi.
Evenimentul va fi prezentat de Tatiana Slivca.
Lucia Sacaliuc s-a născut la Nisporeni, în Centrul Basarabiei. Ea a studiat vioara și şi-a definitivat studiile universitare la Chișinău. Din 1995, împreună cu soțul său, artistul violonist Oleg Sacaliuc, decide să se stabilească în Botoșani. Acest concert este un cadou în această perioadă magică oferit de Lucia şi Oleg Sacaliuc, fiica lor, Doina şi ceilalţi artişti.
Biletele se găsesc la Casa Tineretului. Un bilet costă 35 de lei.