Descoperă câteva tehnici inedite folosite de către pariorii profesioniști din lume în tentativa de a învinge casa și de a ieși pe plus la pariuri sportive. Aceste strategii sunt ceva mai speciale și mai puțin populare, întrucât ele nu figurează între clasicele Martingale, Fibonacci, Labouchere, Paroli sau Easy Money. Trebuie menționat faptul că aceste strategii de pariuri nu pot fi aplicate cu succes în agențiile de pariuri stradale, ci numai pe site-urile caselor de pariuri online.
Strategia „Nu doar un gol”
Această abordare ciudată nu este foarte populară, însă există pariori care o aplică cu o rată bună de succes. Practic, pe fiecare meci trebuie plasate aceste două pariuri:
- Peste 2.5 goluri în meci: Se caută meciuri la care cota pentru acest pronostic este peste 2.10 și de preferat cât mai mare, pentru a permite o marjă de câștig.
- Total goluri – Par: Acest pariu se joacă la o agenție care oferă o cotă de 1.90 sau mai mare pentru respectivul pronostic.
În funcție de cotele jucate se calculează și miza folosind un dutching calculator, astfel încât profitul să fie același în cazul în care unul dintre cele două pariuri se încheie câștigător. Se va obține un mic profit, care este cu atât mai mare cu cât cota pe primul pariu este mai mare, atâta vreme cât meciul nu se termină cu un singur gol marcat. Numai scorurile 1-0 și 0-1 sunt complet necâștigătoare.
Totuși, există și posibilitatea ca ambele pariuri să fie câștigătoare, situație în care profitul obținut este unul frumușel. Scorurile care ar face ca ambele bilete să fie câștigătoare sunt: 3-1, 1-3, 2-2, 3-3 etc. Practic, dacă joci multe astfel de pariuri și reușești să eviți meciurile cu un singur gol marcat, vei avea parte și de surprize plăcute.
Ai pariat în agenții offline și nu știi să-ți verifici biletul online? Află cum verifici dacă biletul tău la pariuri este câștigător sau necâștigător din ghidul specialiștilor.
Strategia „Un gol și am încasat”
Această strategie a fost inventată pentru a fi aplicată la Betting Exchange, însă poate fi folosită și pe site-urile caselor de pariuri. Cum se joacă: Se alege o partidă echilibrată în care se așteptă goluri. În mod ideal, ambele formații ar trebui să aibă cote de peste 2.00 la victorie. În mod normal, dacă se joacă la Betfair, să zicem, se va aștepta preț de 10-15 minute pentru ca cotele pentru pariul „Contra Egalitate” (sau Lay Draw) să crească puțin, în speranța că nu se va marca în intervalul respectiv.
Apoi, se plasează pariul live pe „Contra Egalitate” sau pe „12”, adică victoria gazdelor sau a oaspeților, dacă se joacă la o agenție de pariuri sportive în cotă fixă. Urmează să se aștepte marcarea primului gol, după care cota pentru rezultatul de egalitate va crește substanțial, moment în care se închide respectivul pariu sau se joacă o contră la o altă agenție folosind același dutching calculator, adică se mizează pe X. Dacă lucrurile decurg normal, după marcarea primului gol profitul este asigurat indiferent de rezultatul final al meciului.
Strategia „5 minute și marchez profitul”
Această metodă se bazează pe identificarea partidelor în care nu se va marca un gol între minutul 40 și sfârșitul primei reprize, așa că este o strategie exclusiv pentru pariuri live. Cum se joacă: Se caută meciuri în care echipa favorită conduce cu scorul de 1-0 după primele 35 de minute, după care se deschide acea partidă pentru a inspecta cotele. Dacă în minutul 40 cota pentru pariul „Sub 2.5 goluri” este de cel puțin 2.00, se mizează pe acest pariu.
Apoi, dacă până la pauză nu s-a marcat, cota pariului pe care l-ai jucat va crește, întrucât acel interval este unul dintre cele mai periculoase din punct de vedere statistic. Practic, la pauză tu poți închide pariul respectiv sau poți juca o contră pe „Peste 2.5 goluri”.
Pentru a avea șanse mai mari de reușită, în mod ideal este să găsești partide cu scorul de 1-0 pentru favoriți în jurul minutului 35 pe care le poți urmări în format live video, pentru a-ți putea da seama de care este atmosfera pe teren și dacă merită sau nu să plasezi acel pariu. Totuși, nu te hazarda să aplici această metodă pe toate meciurile care-ți ies în cale, pentru că vei nimeri și meciuri în care se marchează în acel interval.