marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTImpact violent lângă Poliția Rutieră

Impact violent lângă Poliția Rutieră

Un bărbat a ajuns la spital și două mașini au fost distruse în mare proporție, după un accident care a avut loc în apropiere de Poliția Rutieră.

Incidentul a avut loc la intersecția străzilor Pacea cu Manolești Deal, în momentul în care șoferul unui Volkswagen Passat, berlină, care venea dinspre Stâncești, a pătruns în intersecție fără a opri la semnul STOP, moment în care a fost lovit în plin de un alt Volkswagen Passat, break, care venea dinspre Poliția Rutieră.

Impactul a fost unul foarte violent, ambele mașini fiind distruse în mare proporție, fiind întoarse la 180 de grade față de direcția de mers.

O ambulanță a sosit la fața locului, iar cadrele medicale i-au acordat primul ajutor șoferului care mergea pe drumul prioritar. Ulterior acesta a fost transportat la Urgențe. “Bărbatul a fost stabilizat și transportat la spital cu mai multe contuzii și traumatisme la nivelul coloanei și spatelui”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție care au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.1 ° C
1.6 °
-0 °
73 %
4kmh
100 %
lun
0 °
mar
7 °
mie
6 °
J
5 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...