marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTZeci de șoferi sancționați pentru opriri și staționări neregulamentare

Zeci de șoferi sancționați pentru opriri și staționări neregulamentare

Aglomerația de pe străzile municipiului și haosul din trafic i-a scos în stradă pe polițiștii rutieri. S-a întâmplat ieri (n.r. – joi, 19 decembrie a.c.), când poliţiştii au organizat o acţiune pentru identificarea șoferilor care opresc, respectiv staționează neregulamentar cu autovehiculele pe raza municipiului Botoșani.

În urma activităţilor desfăşurate, polițiștii au legitimat 67 de persoane şi au verificat 53 de autovehicule. De asemenea, au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.200 de lei, dintre care 22 pentru oprire neregulamentară, trei pentru traversare neregulamentară şi o sancţiune pentru depăşire interzisă, fiind reţinut un permis de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, pentru asigurarea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic”, susțin polițiștii botoșăneni.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
0.1 ° C
1.6 °
-0 °
73 %
4kmh
100 %
lun
0 °
mar
7 °
mie
6 °
J
5 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...