Instituțiile cu atribuții de control i-au prezentat noului prefect, Alexandru Colbu, planurile de acțiuni și controale pentru perioada această de sărbători. Polițiștii, Jandarmii, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), ai Protecției Consumatorului, cu toții, prin șefii lor susțin că au luat toate măsurile pentru a avea sărbători liniștite.
Prefectul le-a transmis însă că vrea să vadă aceste lucruri și puse în practică, în sensul că și-ar dori mai mulți polițiști și jandarmi pe străzi, iar inspectorii cu atribuții de control în zona alimentară să facă mai multe acțiuni în piețe și în marile rețele comerciale. „Este bine că avem planuri de acțiune, planuri de control, planuri de măsuri… Sunt binevenite. Rugămintea mea este ca toate instituțiile care au aceste planuri, și nu numai, să și le pună în practică 100%… Să vedem autoritățile statului mai mult în teren și când spun asta, mă refer în trafic. Aș vrea să văd mai mulți agenți de circulație în trafic, care să dirijeze, mai mult control din partea Protecției Consumatorului, DSP-ului (n.r. – Direcției de Sănătate Publică), DSV-ului (Direcției Sanitar-Veterinare) în zona pieței și a celor în care se desfășoară activități comerciale. O să rugăm colegii din instituțiile respective ca în perioada aceasta să ne axăm mai mult pe activitatea din teren și să luăm contact cu problemele oamenilor. Să evităm evenimente neplăcute”, le-a transmis Alexandru Colbu șefilor instituțiilor deconcentrate și ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne în cadrul Colegiului Prefectural.
Acesta le-a cerut polițiștilor și jandarmilor să pună accent și pe petardele, care sunt foarte deranjante pentru majoritatea populației. „Știu că perioada de Sărbători este grea. Nu este ușor pentru autorități, dar trebuie să avem grijă ca aceste Sărbători să decurgă liniștit, fără prea multe petarde, dacă se poate. Știu foarte bine cât sunt de șicanante aceste petarde”, a declarat Colbu, subliniind că și-ar dori ca Sărbătorile de iarnă să treacă „fără prea mulți agresori pe stradă, în mall-uri, în piețe și așa mai departe”.