În zilele friguroase de toamnă și iarnă, multe doamne și domnișoare nu mai mizează neapărat pe ținute cu stil, care să se asorteze perfect. Sezonul rece presupune haine și încălțări călduroase, pentru a proteja împotriva frigului, ploii sau ninsorii. De multe ori, aceste outfituri reprezintă articole de îmbrăcăminte comode pe care le ai prin dulap, dar asta nu înseamnă că nu le poți combina pentru a fi la modă în lunile geroase.
Toamna sau iarna includ multe zile cu condiții meteo nefavorabile, iar, astfel, este posibil să nu mai știi exact cum să te îmbraci. Hainele și încălțările comode și călduroase nu trebuie obligatoriu să anuleze stilul chic, iar sugestiile specialiștilor în fashion o demonstrează din plin.
Așadar, iată cum poți rămâne la modă, indiferent de vremea de afară:
-
Geacă oversized din puf de gâscă, pulover și ghete
Deși este considerată una dintre cele mai simple combinații pentru sezonul rece, poate fi mult mai modernă decât crezi dacă știi cum să o accesorizezi și să o asortezi. Iată cum poți crea o ținută fashion: ai putea să pornești de la o geacă oversized din puf de gâscă extrem de călduroasă, o pereche de ghete moderne în ce culori vrei tu (sunt populare cele în culori tari), după care poți continua să completezi cu o pereche de blugi skinny care, probabil, nu-ți lipsesc din dulap și poți finaliza cu un pulover larg, de exemplu, sau cu unul normal, gros și călduros, după cum preferi.
Poți pune accentul pe culorile puloverului sau, de ce nu, pe cele ale ghetelor – la momentul actual, cele viu colorate sunt considerate un must-have al sezonului rece, care oferă oricărei ținute un stil original.
-
Palton până la glezne, pulover, pantaloni și botine
Botinele reușesc să rămână în trend an după an, inclusiv cele cu toc care oferă un plus de eleganță în sezonul rece. Este recomandat, însă, să optezi pentru un toc gros, stabil și confortabil.
De asemenea, pentru a fi mereu în pas cu moda, ai putea să verifici care sunt cele mai noi modele de botine din acest sezon rece și să alegi ceea ce ți se potrivește mai bine.
De asemenea, un pulover gros și un pantalon matlasat din stofă, spre exemplu, îți vor asigura căldură din plin, iar împreună cu un palton lung și cu botine chic, vor realiza o ținută modernă de invidiat.
În ceea ce privește culorile, poți opta pentru burgundy (pentru botine) și pasteluri (pentru palton și pulover). Combinația culorilor opuse va da un aspect inedit întregului outfit.
-
Jachetă pe corp îmblănită, colanți și cizme peste genunchi
Această ținută este ideală pentru plimbările lungi prin zăpadă, fără ca frigul să te afecteze. Poți adopta acest stil dacă îți petreci vacanța de iarnă într-o stațiune montană, dar dacă vrei efectiv să urci pe munte este recomandat să te echipezi diferit, într-un mod mult mai corespunzător.
Însă, dacă nu ești adepta urcatului pe munte pe timp de iarnă, atunci cizmele peste genunchi combinate cu o pereche călduroasă de colanți ce sunt mult mai rezistenți decât blugii la temperaturi joase, plus o jachetă îmblănită, constituie o ținută perfectă pentru plimbările prin stațiune.
Indiferent de stilul care te reprezintă, poți realiza ținute reușite care să te pună în valoare permanent în sezonul rece – ai la dispoziție opțiuni nenumărate, din care să alegi ceea ce îți place.
Sursa foto: unsplash.com