spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTCrescătorii de porci evită examenele trichineloscopice de frica pestei (video)

Crescătorii de porci evită examenele trichineloscopice de frica pestei (video)

Tradițional, înainte de Sărbătorile de iarnă, majoritatea botoșănenilor din mediul rural sacrifică porcii din coteț, unii pentru comercializare, iar alții pentru consum propriu. Cu toate acestea, deși în județ, efectivul de porci recenzați de specialiștii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) este de 33.423 de capete, iar majoritatea erau în micile gospodării familiale, numărul de examene trichineloscopice efectuate până pe 13 decembrie a fost de doar 156. „La porcii din gospodăriile populației examenele trichineloscopice pot fi efectuate de medicii veterinari de liberă practică, iar examenul se și face în cadrul Laboratorului Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor prin digestie artificială. La cele cinci circumscripții oficiale, precum și la cele 52 de cabinete veterinare din tot județul, până la data de 13 decembrie 2019, au fost analizate 156 de probe pentru determinarea de Trichinellei Spiralis”, a declarat Minodora Vasiliu, adăugând că toate au fost negative.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Aceasta încearcă să explice numărul mic de solicitări de examen prin faptul că pesta porcină africană a băgat frica în oamenii, care acum se tem și să anunțe veterinarii că au sacrificat porcii din gospodării, darămite să mai solicite și efectuarea examinării trichineloscopice.

Aceasta a ținut să reamintească botoșănenilor că trebuie să fie atenți de unde cumpără carnea de porc, mai ales atunci când o fac din zonele afectate de pesta porcină africană, unde comercializarea este interzisă. „Este interzisă comercializarea porcilor din gospodăriile nonprofesionale către populație. Am spus-o în fiecare ședință de CLCB (n.r. – Comitetul Local de Combaterea Bolilor). Se permite tăierea tradițională a porcilor chiar și în zona de focar, dar doar pentru consumul familial”, a subliniat directorul DSVSA, care a admis că acest fenomen nu poate fi însă controlat.

 

Ce este trichineloza

Trichineloza sau trichinoza este o boala parazitară, contractată de om prin consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic care conține larvele infestante cu Trichinella Spiralis. Larvele eclozează în intestinul subţire, penetrează mucoasă şi devin adulţi în șase-opt zile. Femelele mature eliberează larve vii în decurs de patru-șase săptămâni, apoi mor sau sunt eliminate. Larvele noi migrează prin fluxul sanguin şi corp, dar supravieţuiesc în cele din urmă doar celulele striate ale muşchilor scheletici. Larvele se închistează complet una-două luni şi rămân viabile timp de câţiva ani ca paraziţi intracelulari. Ciclul continuă doar dacă larvele închistate sunt ingerate de un alt carnivor.

Simptomele infestării cu includ iniţial iritare gastrointestinala, urmată de edem periorbital, durere musculară, febră şi eozinofilie. Multe îmbolnăviri sunt asimptomatice sau uşoare. În prima săptămână pot apărea greaţă, crampele abdominale şi diareea. La una-două săptămâni după infestare apar semnele şi simptomele sistemice: edemul facial sau periorbital, mialgia, febra persistentă, cefaleea, hemoragiile şi peteşiile subconjuctivale. Durerea oculară şi fotofobia preced adesea mialgia.

Simptomele invaziei musculare pot mima polimiozita. Muşchii respiratori, masticatori şi ai deglutiţiei pot fi dureroşi, iar în cazul unei infestări masive poate interveni dispneea severă. Febra este, în general, remitentă, până la 39 de grade sau mai mult, rămânând ridicată timp de mai multe zile, apoi scăzând gradat.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
1.7 ° C
1.7 °
1.6 °
95 %
2.7kmh
100 %
sâm
2 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...