spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTSpectacol și târg de Crăciun pentru susţinerea copiii instituționalizați

Spectacol și târg de Crăciun pentru susţinerea copiii instituționalizați

Voluntarii filialei Botoșani a Programului național „Ajungem MARI” organizează un eveniment caritabil dedicat susținerii educației copiilor instituționalizați. Astfel, joi, 19 decembrie, vor avea loc un spectacol de dans susţinut de trupa „G-Power” și un târg de cadouri hand-made, confecționate de către copiii și tinerii instituţionalizaţi.

Evenimentul va avea loc la Uvertura Mall, în intervalul orar 19.00 – 21.00. „Voluntari, dar și copii instituționalizați îi vor aștepta pe botoșăneni cu un stand special. Binevoitorii le vor putea oferi celor dragi un cadou creat manual, în schimbul unei donații. Fondurile obținute se vor transforma în materiale didactice, ieșiri de orientare profesională, dar și într-o faptă bună pe care, la rândul lor, cei mici o vor face pentru semeni, ajutând o cauză umanitară aleasă de către aceștia”, au anunţat oganizatorii.

În paralel, se va desfășura spectacolul „Power of Christmas”, completând un context de fundraising favorabil pentru părinții însoțiți de copii. Dansatorii au promis un moment de dinamism, dar și de sensibilizare.

„Voluntarii merg săptămânal în centrele de plasament din Botoşani și ajută 70 de copii să învețe mai bine, cu drag și să își dezvolte abilitățile prin pregătire şcolară, ateliere creative, cursuri vocaţionale, ieşiri și excursii în afara centrelor. Pentru a continua să le ofere sprijin copiilor și șansa la educaţie, voluntarii au pregătit produse și activități pentru cei care doresc să susțină cu donații efortul lor”, subliniază organizatorii.

Filiala botoșăneană a acestui program naţional are 23 de voluntari. „Ajungem MARI” Botoșani şi-a început activitatea în anul 2017, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Programul educațional „Ajungem MARI” a fost demarat în iunie 2014, cu buget zero și o mână de voluntari, iar astăzi implică peste 1000 de voluntari și ajută 2000 de copii din București și 24 județe.

Scopul programului este să îi ajute pe copii să devină adulți responsabili, independenți și siguri pe forțele lor. Proiectele urmăresc dezvoltarea personală a copiilor și includ cursuri și ateliere creative, vizite de orientare profesională, tabere de dezvoltare personală, ateliere artistice, ședințe de educație financiară, rutieră, sexuală, juridică.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
18.7 ° C
18.8 °
17.2 °
55 %
6.9kmh
8 %
J
24 °
vin
21 °
S
14 °
D
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...