În perioada 2 – 8 decembrie a.c., poliţiştii rutieri au organizat o amplă acţiune pe raza judeţului Botoşani, pentru creşterea gradului de disciplină şi siguranţă rutieră în rândul participanţilor la trafic.
În urma neregulilor constatate, echipajele de poliţie au aplicat peste 600 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 181.000 de lei. Dintre acestea, 351 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 53 pentru abateri comise de pietoni ori biciclişti.
Totodată, au fost reţinute 40 de permise de conducere şi ridicate 12 certificate de înmatriculare.