Două maşini au fost serios avariate după ce un tânăr aflat la volanul unui autoturism a produs un accident.
Evenimentul rutier a avut loc duminică la amiază pe strada Ion Pillat, în momentul în care un autoturism Opel Omega, condus de un tânăr de 29 de ani, ce se îndrepta dinspre Bazar spre Luceafărul, a izbit violent un autoturism Volkswagen Sharan, parcat într-una din alveolele de pe marginea drumului. Impactul a fost unul atât de puternic, încât autoturismul care a provocat accidentul s-a răsucit la 180 de grade.
Din fericire, nu au fost victime, însă ambele mmaşini au fost serios avariate, fiind nevoie de o platformă pentru transportul lor. „Accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de carosabil umed. Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu 870 de lei”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Şoferul care a provocat accidentul nu era băut.