Modificarea Codului Administrativ și modul de interpretare a prevederilor lui de către Agenția Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a lăsat în aer partidele care au preluat guvernarea în întreaga țară.
ANFP a stricat calculele politice
Deși prin vocile lui Rareș Bogdan, Ludovic Orban și a Ralucăi Turcan, liberalii anunțau că vor schimba imediat, mai exact în „48 de ore”, toți prefecții și subprefecții din țară, acest lucru nu s-a produs, deoarece legislația le-a limitat mult spațiu de manevră. Astfel, potrivit noului cadru legislativ, prefectul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, unele de-a dreptul restrictive. Principala este aceea de a fi funcționar public cu funcție de conducere de doi ani de zile și cu o vechime de minim șapte ani. Această condiție este îndeplinită de majoritatea șefiilor din domeniul public, în schimb foarte puțini îndeplinesc o condiție impusă pentru accederea la concursul pe care Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ar trebui în mod normal să-l organizeze pentru funcția de prefect, și anume de a avea absolvit cursurile de înalți funcționari publici organizate de Institutul Național de Administrație (INA). Acestea pot fi echivalate cu un mandat întreg de parlamentar, dar, în județul Botoșani, de exemplu, nu există niciun fost parlamentar care să fie funcționar public.
Nominalizarea lui Valentin Colbu a fost trimisă la București
Asimilând această condiție și detașării funcționarilor publici pe posturile de prefect și subprefect, ANFP a restricționat foarte mult cercul celor care pot obține aceste funcții. La Botoșani, cu excepția celor doi demnitari aflați deja în funcție, Dan Șlincu (prefect) și Daniela Lozneanu (subprefect), doar alte șase persoane ar mai fi îndeplinit aceste condiții. Este vorba de: David Șalgău Aniței, director în cadrul Prefecturii, Alexandru Valentin Colbu, director executiv adjunct în cadrul Protecției Copilului, Mihăiță Narcis Drețcanu, director executiv adjunct în cadrul Casei de Pensii, Sebastian Tocariu, director executiv în cadrul Inspecției pentru Protecție Socială, Cristian Delibaș, director executiv al Direcției Agricole și Adrian Constantinescu, șef în cadrul Finanțelor Publice.
În aceste condiții, propunerile înaintate de ALDE pentru funcția de prefect au fost respinse de ANFP, iar la sfârșitul săptămânii trecute a fost trimisă oficial guvernului nominalizarea lui Alexandru Valentin Colbu drept noul prefect.
Șlincu a refuzat colaborarea cu noua putere
S-a ajuns la această soluție, după ce negocierile cu actualul prefect în funcție, Dan Șlincu, de a-și continua mandatul au eșuat. Surse politice au declarat că atât Florin Țurcanu, cât și primarul Cătălin Flutur au insistat pe lângă Șlincu să accepte nominalizarea, mai ales că, în timpul revoltei de la Ștefănești, primarii liberali se arătaseră deschiși acestei variante. „Dan Șlincu era cea mai la îndemână soluție, mai ales că nu a fost un prefect de care să ne putem plânge, dar el a preferat să rămână fidel celui care l-a propus pentru această funcție, primarul Dorohoiului, Dorin Alexandrescu. Așa s-a ajuns la domnul Colbu. Prea multe soluții nici nu erau”, a declarat o sursă apropiată negocierilor. Potrivit acesteia, aceleași probleme se vor întâmpina și în cazul schimbării subprefectului, pentru că și el trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și prefectul. Astfel, este foarte probabil ca Daniela Lozneanu să mai rămână în funcție până când liberalii se vor hotărî asupra aceluia dintre cei cinci înalți funcționari publici care îndeplinesc condițiile pentru a-i lua locul, dacă nu cumva interpretarea ANFP asupra prevederilor Codului Administrativ nu se va schimba.