Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” derulează un nou proiect educaţional. Prima activitate din cadrul proiectului ”Cartea – <Planeta> imaginație>” va fi găzduită luni, 9 decembrie, începând cu ora 10.30, de Filiala Grivița a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani și-l va avea în prim-plan pe Habarnam, personajul atât de îndrăgit al autorului rus Nikolai Nosov.
Pe parcursul activităţii, elevii clasei a IV-a B „Step by Step” de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” vor discuta despre conţinutul cărţii, făcând și caracterizarea personajelor, vor pune în scenă mici piese de teatru şi vor desena. Pe scurt: se va călători pe Planeta Imaginaţiei împreună cu prichindeii şi prichinduţele din „Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi”. În această superbă călătorie, elevii vor fi însoțiți și ghidați de profesorii Florentina Dănilă şi Marilena Chelariu şi de bibliotecarul Brânduşa Coteţ.