Și în acest articol este vorba tot despre termenul grecesc „paidós”, însemnând copil, de la care s-au format mai multe derivate. Un asemenea derivat este cuvântul grecesc „paideía”, însemnând „educare, formare, creștere”. O ramură a medicinii, dar și a pedagogiei speciale, este „logopedia”, neologism pe care limba română și l-a însușit din franceză, dar care pleacă de la greceștile „paideía” = educare, formare, corectare și „lógos” = cuvânt, vorbire. Iar logopedia exact cu aceasta se ocupă: studiază, tratează și corectează defectele de pronunțare și de emisie vocală, mai ales la copii. Tot de la „paideía” pleacă și cuvântul „ortopedie” (gr. „ortós” = drept, în timp ce paideía are înțelesul de corectare), desemnând acea ramură a medicinii care se ocupă cu studiul și tratamentul, corectarea deformațiilor sistemului osos.
Cel mai complex termen format pe baza grecescului „paideía” rămâne, însă „enciclopedia”. Cuvântul provine din „enciclopædia”, formă latinizată în Renaștere a expresiei grecești a lui Plutarh (grec de origine, dar asumat ca unul dintre cei mai mari gânditori ai Romei antice), „enkyklíos paideía”. Termenul „enkyklíos” înseamnă „circular, care cuprinde un cerc”, iar prin extensie „obișnuit, cotidian, de zi cu zi, general”. „Enkyklíos paideía” însemna, așadar, „toate cunoștințele care constituie o educație completă”, imaginea cercului fiind folosită în greaca veche pentru a sublinia acoperirea integrală a unui domeniu. Umaniștii Renașterii au preluat această expresie, aplicând-o pe o lucrare tipărită și dându-i sensul literal de „cerc al cunoașterii”, imaginea cercului fiind asociată, simbolic, cu unitatea fundamentală a părților componente.
Expresia a fost prescurtată pentru prima dată în forma „kyklopaideía” („cyclopedia”) în 1503, când un călugăr german reunește pentru prima dată într-un singur volum subiectele considerate a fi obligatoriu de știut de către un om educat din secolul al XVI-lea. Lucrarea, scrisă în latină, se numea „Margarita Philosophica” („Philosophical Pearl”, traducerea din engleză) și a fost utilizată pe scară largă ca manual general, atât pentru studiu privat, cât și de către universitățile de prestigiu din occidentul european.
Semnificația modernă a cuvântului va fi fixată numai după publicarea „Enciclopediei sau Dicționarului rațional al științelor, artelor, și meseriilor” (1751), vasta lucrare a iluminiștilor francezi. Idealul unității cunoașterii, concretizat în metafora „cercului”, va rămâne activ până în zilele noastre.
Revenind la unul dintre termenii formați pe baza cuvântului „paidós”, anume acela de „pedagog”, „paidós” = copil, „agogós” = care conduce, pedagogul fiind cel care, la vechii greci, îi ducea pe copii sau adolescenți de la domiciliu la școală, ghidându-le pașii și ferindu-i de pericolele străzii, astăzi sensul cuvântului s-a schimbat considerabil, odată cu începuturile instrucției publice moderne. Dacă pedagogul antic îl ducea pe copil de acasă la școală și înapoi, pedagogul modern îl conduce pe copil de la natura sa familială către cea școlară. În timp ce profesorul rămâne la catedră, locul „înaltelor adevăruri”, pedagogul coboară de pe platformă, privește caietele, discută cu elevul. Astfel, el își dă numele școlarului: coborându-se, îl ridică („il l’élève”, în franceză) pe școlar, și iată și înțelesul termenului de elev: cel care se înalță, se ridică, prin educație.
Ideal ar fi, plecând de la ultimele fraze, ca profesorii să fie, în egală măsură, și pedagogi pentru elevii lor. Nu se întâmplă asta, din păcate, iar asta o știm cu toții!
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Pagina de titlu, cu gravură colorată, a celei de-a doua ediții a cyclopediei Margarita Philoshophica, apărută la Strasbourg, în 1504. De observant cercul cunoașterii, cu științele studiate pe margine și notările manuscrise aparținând probabil unui student medieval
Coperta unei enciclopedii creștine, prima realizată de către o femeie-călugăriță, pe la 1159-1175, cu cercul cunoașterii ilustrat de cele șapte arte liberale (de sus, în sensul acelor de ceasornic): gramatica, retorica, dialectica, muzica, aritmetica, geometria, astronomia. Toate se sprijină pe ceea ce e în interiorul cercului: sus, Filosofia, sub care sunt figurații marii filosofi Socrate și Platon. Manuscrisul original a fost distrus de un incendiu la Biblioteca din Strasbourg, în timpul războiului franco-prusac (1870-1871).
Coperta Enciclopediei franceze, creația de aproape 30 de ani a celor mai luminate spirite ale Franței, sub coordonarea lui Diderot și D’Álembert.
