Prima săptămână a lunii decembrie a adus în piața muncii sute de slujbe disponibile. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani, oferta din această săptămână este de 803 de slujbe, doar cu vreo două sute mai puține decât la sfârșitul lunii trecute și asta, chiar dacă vorbim de prima săptămână din decembrie.
În oferta din această săptămână au apărut mai multe posturi pentru ingineri în diferite domenii: constructor, instalaţii, mecanici, chimici, geodezi. De asemenea, sunt oferte pentru economiști, specialiști în marketing, în resurse umane, translatori sau traducători.
Şi oferta pentru botoşănenii cu studii medii este destul de diversă. Cele mai multe posturi sunt în construcţii şi în domeniul industriei uşoare, dar sunt scoase la concurs şi posturi de asistenţi medicali, operatori de calculatoare, agenţi de vânzări, contabili, șoferi, cofetari sau diferiți specialiști în domeniul industrial.
De asemenea, în oferta de muncă AJOFM se găsesc şi posturi pentru persoanele necalificate, care nu au studii profesionale sau liceale absolvite, dar şi acestea sunt în construcţii şi confecţii.
Lista locurilor de munca (aici)