miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTPetreceri bahice stricate cu etilotestul

Petreceri bahice stricate cu etilotestul

Trei botoşăneni care au urcat la volan, după ce au chefuit cu licori bahice, s-au ales cu dosare penale, fiind surprinşi în trafic de poliţişti. Primul caz a fost înregistrat sâmbătă, de Sfântu Andrei, când poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 29 de ani din comuna Corni, în timp ce conducea un autoturism. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii i-au cerut să sufle în etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Duminică, pe 1 decembrie, a fost rândul poliţiştii din Ştefăneşti, care au oprit pentru control, pe drumul naţional DN 24 C, o maşină condusă de un bărbat de 52 de ani, din Româneşti. Când s-au apropiat de şofer, poliţiştii au simţit un miros de alcool şi au decis să-l verifice cu etilotestul, aparatul indicând o îmbibaţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu toate acestea, bărbatul a refuzat să meargă la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Tot duminică, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani au oprit pentru control, pe strada Săvenilor din municipiu, un vehicul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Curteşti. Şoferul a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acuzaţi de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi respectiv refuzul de a se supune controlului alcoolscopic, cei trei urmează să fie cercetaţi penal.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...