Două familii din judeţ vor avea un motiv în plus de a sărbători Ziua Naţională. Asta pentru că numărul membrilor a mai crescut cu unul, după ce în ambele familii au venit pe lume un băieţel, respectiv o fetiţă.
Prima care s-a născut pe 1 decembrie a fost o fată la puţin timp după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică. Fetiţa este a şaptea dintr-o familie din judeţ, venind pe lume cu o greutate de 2640 de grame.
După-amiază la Maternitate s-a născut şi un băieţel, de această dată primul copil, al unei familii din oraş. Cu o greutate de 3950 de grame, acesta, la fel ca şi fetiţa, au primit scoruri mari la naştere, fiind în stare foarte bună de sănătate.