spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTProtopop Lucian Leonte, de Ziua Naţională - Doar Dumnezeu ne poate uni...

Protopop Lucian Leonte, de Ziua Naţională – Doar Dumnezeu ne poate uni (video)

În finalul ceremonialului religios care a avut loc astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale, în Centrul Istoric al municipiului Botoşani, părintele protopop Lucian Leonte a făcut apel la unitate. El le-a spus celor prezenţi că astăzi, la slujba oficiată în biserică, mulţi credincioşi au cântatul Imnul Naţional al României, din toată inima lor, fără să aibă textul în faţă, „au cântat cu sufletul, impresionant”. „Vreau să vă spun că trebuie să ne cinstim şi istoria, evenimentele ei, dar în acelaşi timp să căutăm această unitate pentru ca să realizăm această cinstire. Altfel, vom cinsti fiecare în felul lui iar unitatea cinstirii de neam şi ţară şi de sărbători a fost înaintea noastră şi va fi şi după noi pentru că izvorul ei este Dumnezeu. Doar Dumnezeu ne poate uni. Noi trebuim să fim strânşi laolaltă, cei care avem opinii politice diferite, avem preferinţe economice diferite, avem poziţii sociale şi publice diferite, avem atâtea şi atâtea lucruri care ne despart. Este greu să realizezi o altfel de unitate decât cea profundă, cea interioară, cea lăuntrică. De aceea, vă rog pe fiecare să căutaţi măcar o clipă pe zi în adâncimea sufletului dumneavoastră unde vă veţi putea uni în mod real istoria cu viitorul şi cu ţara. Să ne trăiască scumpa noastră Românie! Amin!”, a spus părintele protopop.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...