Astăzi, 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Andrei s-a născut la Betsaida, fiind fiul lui Iona din Galileea şi frate al lui Petru. Înainte de a propovădui cuvântul Domnului şi de a deveni Apostol, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Alături de ceilalţi Apostoli, l-a urmat pe Iisus pe drumurile Ţării Sfinte, bucurându-se de toate cunoştinţele şi de iubirea nemărginită a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Apostolul Andrei l-a urmat pe Hristos, mai înaintea celorlalţi apostoli, fiind chemat la învăţătura lui Hristos, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”. Căci Andrei a înţeles mai înainte că, cu adevărat, El este Cel Care va să vie. Mai ales, după ce a văzut boli nevindecate tămăduindu-se, pe orbi văzând, pe şchiopi umblând, pe morţi sculându-se din groapă numai cu porunca şi cuvântul lui Hristos, dar şi celelalte minuni ale lui Hristos.
Sfântul Apostol Andrei a urmat porunca lui Hristos, Care a zis: „Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe nişte oi în mijlocul lupilor…, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu-l pot ucide”.
Conform scrierilor bisericeşti, Andrei merge în Bizantia, Tracia, Macedonia şi Bitinia şi toate ţinuturile de lângă Marea Neagră, de la Dunăre şi Sciţia şi până în Crimeea să propovăduiască cuvântul şi iubirea Domnului nostru.
Sfântul Apostol Andrei nu s-a ocupat numai cu predicarea Evangheliei şi cu botezul celor pe care i-a adus la Hristos, ci a hirotonit pe unii dintre ei ca episcopi şi preoţi. Numai aşa se poate explica faptul că cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul României este cea de la Tomis (Constanţa de azi). Episcopul (sau episcopii) peste care „şi-a pus mâinile” Sfântul Apostol Andrei au hirotonit, la rândul lor, alţi episcopi, preoţi sau diaconi pentru noile comunităţi creştine de la Pontul Euxin, ca să se asigure „succesiunea” neîntreruptă a preoţiei, şi care au devenit propovăduitori ai noii credinţe, – prin predică şi botez – în rândul autohtonilor geto-daci, iar mai târziu daco-romani.
Sfântul Andrei sfârşeşte ca mucenic, fiind răstignit lângă Corint, unde este aşezat cu capul în jos pe o cruce în forma de X. Această cruce avea să devină cunoscută drept „Crucea Sfântului Andrei”.
Sfântul Apostol Andrei se bucură de o cinstire deosebită în Bisericile rusă, greacă şi română, datorită faptului că a predicat în teritorii care aparţin azi Rusiei, Greciei şi României.