Te gândești să te apuci de sală, dar parcă nu ai motivația necesară. Consideri că trebuie să aloci mult timp, mai ales seara, după ce te întorci de la liceu. Ești obosit, lipsit de vlagă… Dacă ai astfel de gânduri, din start ai început cu stângul. Renunță la dulciuri și la produsele procesate. Alege activitățile fizice în locul celor sedentare. Plimbările în parc cu colegii sau mersul pe jos către școală te vor ajuta să faci mișcare. Tot ceea ce trebuie să faci este esențial să fie pentru ca tu să ai un stil de viață echilibrat și foarte bine organizat.
Ești pe cale să te apuci de sală, dar nu prea știi ce ai nevoie pentru a da start-ul? Iată 3 idei bune de urmat și foarte importante
- Nu sări peste ora de sport!
Participă activ la ora de educație și sport de fiecare dată când se află în orar. Acestea te vor ajuta să te obișnuiești cu mișcarea fizică, într-un cadru organizat. În niciun caz nu te vei duce în blugi sau fustă. Echipamentul este foarte important, așa că achiziționează pantaloni scurți pentru fete, astfel încât să te simți cât mai confortabil și să poți face cât mai multe exerciții fizice. În cazul băieților, dar și al fetelor, geanta de sport trebuie să conțină următoarele: pantaloni comozi, tricou realizate dintr-un material subțire, precum bumbacul și adidași. Poate că ai nevoie de mai multă motivație pentru a te apuca serios de sport. Este foarte important să știi că sedentarismul nu aduce nimic bun. Vine la pachet cu numeroase boli, cum ar fi: diabet, tulburări cardiace, colesterol ridicat, aici afli cât de mult contează activitatea sportivă pentru a preveni toate acestea. Dacă îți pasă de organismul tău, atunci oferă-i tot ce este mai bun pentru a fi cât mai funcțional.
- Atitudine
Vrei rezultate bune? Dacă da, atunci ar fi bine să ai o atitudine pozitivă și să acorzi o atenție sporită exercițiilor fizice. Nu vei reuși niciodată, în cazul în care mereu ai o gândire negativă și nu ții cont de sfaturile antrenorilor. Atitudinea este tot, în cazuri de acest gen. Șansele de reușită vin dacă tu crezi în propriile tale forțe și în tine, iar pozitivitatea are un rol important. Încearcă să gândești pozitiv și toate energiile bune vor contribui la îndeplinirea scopului tău.
- Nu exagera cu greutățile!
În primele două săptămâni de sală, este important să pui în aplicare un antrenament de tip circuit, care pregătește corpul pentru exerciții mult mai intense și solicitante. Greutatea utilizată nu trebuie să depășească 40% din maximul greutății pe care o poți ridica. Vei evita febra musculară care ar putea să te țină pe bară zile întregi.
Așadar, indiferent care este motivul pentru care dorești să mergi la sală, trebuie să fi implicat în totalitate pentru a da randament 100%. Nu lăsa pe nimeni și nimic să te împiedice să realizezi tot ceea ce ți-ai propus. Iar o atitudine pozitivă va fi exact ce ai nevoie pentru ca tu să obții ce vrei. Sfaturile de mai sus sunt cât se poate de importante și simple, deci pune-le în aplicare și nu te vei simți niciodată descurajat!
Sursa foto: shutterstock.com