vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTÎncătușat, condamnat și obligat să-i plătească daune unui polițist

Încătușat, condamnat și obligat să-i plătească daune unui polițist

Un tânăr din Flămânzi, care i-a înjurat pe polițiști și a lovit un agent chiar în autospeciala Ministerului Afacerilor Interne (MAI), după ce a condus fără permis și a comis un accident rutier la beție, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Botoșani la un an și șapte luni de închisoare. Deși a fost vorba de trei infracțiuni – conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și ultraj, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei și i-a stabilit tânărului un termen de supraveghere timp de trei ani. În acest interval, Mihai Marian Onofriciuc va trebui să respecte o serie de măsuri stabilite de magistrați și a fost obligat să pesteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria oraşului Flămânzi, pe o perioadă de 60 de zile. Instanța i-a atras atenția că nerespectarea obligațiilor cu rea credință atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și implicit executarea pedepsei în regim de detenție. Totodată, Mihai Marian Onofriciuc va trebui să-i plătească unui agent de poliție daune morale de 5.000 de lei. Pronunțată astăzi, sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava.

Scenele care au dus la aceste deznodământ s-au petrecut pe 30 mai 2018, când poliţiştii oraşului Flămânzi au observat în dreptul unei locuinţe un autoturism care prezenta avarii la partea din faţă. Lângă mașină au fost găsiți patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, toţi din oraşul Flămânzi, iar în urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că autoturismul a fost condus de Mihai Marian Onofriciuc, atunci în vârstă de 18 ani, care nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, când polițiștii l-au verificat pe tânăr cu etilotestul, aparatul a indicat o îmbibație de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii i-au adus la cunoştinţă că urmează să fie dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și l-au băgat în autospeciala de poliţie, dar ce a urmat a întrecut orice închipuire. Când s-a văzut în interior, individul a început să lovească cu picioarele în bancheta autovehiculului, după care l-a lovit pe unul dintre agenţi. În tot acest timp, tânărul a proferat invective şi ameninţări la adresa polițiștilor, motiv pentru care cei din echipajul de poliție au fost nevoiți să-l încătușeze.

Adus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, Mihai Marian Onofriciuc a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat instanței de judecată, magistrații dispunând plasarea lui în arest la domiciliu, măsură care a fost menținută până pe 6 septembrie 2018.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.2 ° C
2.7 °
1.6 °
78 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...