Ministerul Sănătăţii dă semne că anul acesta nu este de glumit cu gripa. Ca niciodată, toate cele 20.000 de doze de vaccin gripal au ajuns deja la Botoşani.
O parte din acestea au fost deja direcţionate către medicii de familie, conform necesarului întocmit de aceştia, iar o parte urmează a fi distribuită, fiind în prezent în frigiderele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Specialiştii recomandă populaţiei să se vaccineze în număr cât mai mare în acest an pentru a se preveni o situaţie similară cu cea de anul trecut, când nu mai puţin de 200 de persoane au decedat din cauză că nu s-a vaccinat cu vaccinul gripal. „Vaccinarea salvează vieți. Este impardonabil ca 200 de oameni să moară de gripă într-o țară în care există program de vaccinare și sunt fonduri alocate. Vaccinurile și vaccinarea sunt ca și cardiologia, gastroenterologia, sunt specializări care au înregistrat avansuri inimaginabile. Vaccinarea este una dintre cele mai mari realizări ale strategiilor de sănătate publică. Este un demers foarte direct și foarte țintit și foarte controlabil care a salvat foarte multe vieți. La marile epidemii, pandemii de variolă, s-a murit mai mult decât în războaiele prin care am trecut”, a precizat profesor doctor Doina Azoicăi, la un workshop pe tema vaccinarii pacienţilor cu afecţiuni cronice la Cluj.