Şi la Botoşani, ca şi în celelalte târguri moldoveneşti, este atestat pârgarul cel mare, care se situa ierarhic după şoltuz şi înaintea celorlalţi pârgari. Astfel, la 4 noiembrie 1622 era amintit ca martor la vânzarea unei ocini din satul Mereşti, pe Jijia, Ionaşco „pârgarul cel mare din târg de Botăşeni”. El era, aşadar, consilierul imediat al şoltuzului, intermediind legătura între şoltuz şi restul pârgarilor în situaţiile în care, din diferite motive, nefiind necesară sau nereuşindu-se întrunirea consiliului celor 12 pârgari, acesta era reprezentat de către pârgarul cel mare, care era investit şi cu puterea decizională a sfatului mic orăşenesc; credem însă că pârgarul cel mare era lipsit de principalul atribut de reprezentare al şoltuzului, acela de a aplica sigiliul târgului, care cădea exclusiv în sarcina şoltuzului.
Deşi în cazul Botoşanilor afirmaţia nu este susţinută documentar, foştii şoltuzi puteau fi aleşi ca pârgari, după cum şi pârgarii puteau deveni şoltuzi. Oricum, şoltuzii aveau un cuvânt greu în cadrul comunităţii şi după ce le înceta mandatul, fapt deosebit de citarea lor ca martori cu folosirea titulaturii de fost şoltuz, evident cu intenţia de a se întări valoarea juridică a actului.
Şoltuzii nu făceau parte din tagma boierească, fie pentru că aceasta din urmă considera că este sub demnitatea sa să ocupe o asemenea funcţie, fie pentru că şoltuzii nefiind plătiţi deloc sau măcar corespunzător, boierii locali se orientau cu precădere spre dregătoriile, mai mici sau mai mari, care le puteau aduce şi anumite avantaje materiale, poziţionându-i în acelaşi timp pe un cursus honorum pe care şi-l doreau cât mai durabil şi cât mai înalt. Şoltuzii, ca şi pârgarii, erau aleşi din rândurile păturii înstărite şi influente a oraşului, formată din negustori, meşteşugari, poate agricultori, mazili, probabil şi preoţii domneşti; din aceeaşi categorie sunt şi oamenii buni şi bătrâni care întăresc, în calitate de martori, judecăţile, hotărniciile, vânzările etc. şi care fuseseră ,cândva, şoltuzi sau pârgari. Nu credem că şoltuzii erau aleşi prea des dintre negustorii de frunte ai târgului, din simplul motiv că afacerile îi ţineau pe aceştia mai mult în afara târgului şi chiar a ţării, punându-i în imposibilitatea de a-şi exercita prerogativele. Un alt motiv putea fi cel oferit de neajunsurile şi umilinţele la care s-ar fi expus, ca şoltuzi, în relaţiile cu domnia, mai ales cu delegaţii autorităţii acesteia, dregătorii domneşti.
Condiţia de şoltuz mai ales, dar şi cea de pârgar, nu presupunea câtuşi de puţin o existenţă tihnită. Am amintit mai sus că şoltuzul şi pârgarii reprezentau comunitatea urbană şi interesele acesteia în raporturile cu terţe părţi, din ţară sau de peste hotare, iar principala lor sarcină, aceea de a asigura administrarea târgului, pe lângă faptul că nu aducea venituri motivante, îi punea, nu de puţine ori, în ipostaze poate conflictuale, sigur însă de subordonare, faţă de dregătorii şi slujbaşii domneşti şi chiar în relaţiile zilnice cu alţi locuitori ai târgului, nemulţumiţi de una sau alta dintre decizii.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
