Deputatul PSD Costel Lupașcu respinge acuzațiile aduse de liberali și susține că aceștia nu cunosc „rețele de socializare” și nici „legislația”. „E o prostie! Nu au simțul responsabilității. E păcat de țara asta că niște oameni slabi pregătiți și incompetenți ajung să o gestioneze și să o conducă. Postarea mea este făcută la ora 6:40 și până la ora 7:00 poți face orice în campanie electorală”, a declarat deputatul social-democrat.
Organizaţia PNL Botoşani a depus o plângere la Biroul Electoral Judeţean împotriva lui Costel Lupaşcu, pe care îl acuză de propagandă electorală după încheierea campaniei electorale.
Potrivit unui comunicat al PNL Botoşani, parlamentarul social-democrat este acuzat că ar fi postat, sâmbătă dimineaţă, pe contul său de Facebook un mesaj prin care ar fi îndemnat alegătorii să meargă la vot şi să susţină candidatul PSD.
Liberalii susţin că „inclusiv mesajele postate pe reţeaua de socializare prin conţinutul lor se circumscriu conceptului de propagandă electorală, aspect în raport de care, dată fiind încheierea campaniei electorale, sunt întrunite elementele tipice ale ilicitului electoral”.
De asemenea, PNL Botoşani a solicitat ca, în situaţia în care, până la soluţionarea plângerii, postarea din mediul online va fi înlăturată, să se sesizeze organele competente în vederea aplicării sancţiunilor contravenţionale prevăzute de Legea electorală.